Sari direct la conținut

VIDEO Adrian Nastase, intrebat daca va mai candida: Nu am nevoie si nu imi doresc functii; ca sa il citez pe Vanghelie, "Adrian Nastase este deja o institutie"

HotNews.ro
Adrian Nastase la Sinteza zilei, Foto: Captura Antena 3
Adrian Nastase la Sinteza zilei, Foto: Captura Antena 3

Adrian Nastase este invitatul lui Mihai Gadea la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3. Acesta este primul interviu acordat de Nastase dupa ce a fost eliberat din inchisoare.

Declaratii:

Despre perioada petrecuta in inchisoare:

  • Despre perioada petrecuta in inchisoare: Au trecut 300 de zile de cand nu am mai vorbit la o televiziune. Am scris destul de mult. De cand am iesit din penitenciar am vrut sa treaca o perioada in care sa fac pace cu mine insumi. Lunile s-au scurs foarte greu si a trebuit sa diger ceea ce era revolta si dezamagire si mi-a fost teama sa vorbesc inainte de a ma gandi la ceea ce mi s-a intamplat.
  • Penitenciarul reprezinta o forma comprimata de viata, cu o constrangere enorma: lipsa de libertate.
  • Am vrut sa vad ce se intampla afara.
  • A fost o incercare foarte grea.
  • Au fost multe momente grele, complicate, triste. Spre exemplu, de Craciun nu esti acasa cu cei dragi, ei vin la tine, incearca. Nu ai voie sa bei un pahar cu vin. Lucrurile marunte adunate inseamna dramatismul unei vieti pe care nu vreau sa o comentez.
  • Un moment foarte greu a fost sa privesc, din afara, maturizarea copiilor mei. 
  • Vreau sa ii multumesc si lui Mihnea care ar fi putut sa clacheze, sa nu mai mearga la facultate. Este un lucru apasator pentru un copil care trebuie sa vorbeasca despre parintii lui. Sunt foarte mandru si de el si de Andrei.
  • Cei din penitenciar m-au tratat cu respect. Ziceau sa vina Basescu in locul meu. Cel mai mult m-au impresionat cei de la comunitatea terapeutica, cei care se drogau. Ei au o comunitate inchisa. Mergeam aproape in fiecare saptamana acolo si discutam despre politica, despre Constitutie, despre Unire, despre istorie. In mod categoric ai ce invata de la oamenii din penitenciar. Si lucruri bune si lucruri rele. 
  • Am fost dezamagit de colegi si prieteni.
  • Despre tentativa de sinucidere: A fost o condamnare pe care am respins-o considerand ca este nedreapta. M-a consumat revolta maxima din 20 iunie. Mi s-a parut profund nedrept, din punctul de vedere al unui proces dezechilibrat, al lipsei de dovezi.
  • Procesul trebuia sa foloseasca drept exemplu. Am considerat ca in 20 iunie am inceput o a doua viata. 
  • Pentru mine a fost un moment extrem de greu atunci cand am luat o anumita hotarare. Am scris mai multe scrisori pentru Dana, pentru Andrei, pentru Mihnea. Dar lucrurile au trecut, acum privesc in urma si ma intreb daca reactia mea a fost cea mai buna atunci.
  • Decizia mea din seara aceea a fost considerata de multi o inselatorie. Semnele pe care le port pe corp arata ca a fost un lucru foarte adevarat. Glontul a trecut la 1 mm de carotida. A fost destinul. Dumnezeu a hotarat ca viata mea sa nu se incheie atunci.
  • Am o datorie de a trai o alta viata, in alt mod. Cred ca partial am reusit. 
  • Ar fi trebuit poate sa vin fara camasa si fara haina ca sa se vada urma glontului care a trecut si prin umar si a ricosat.
  • A fost o anumita sansa, revolverul era in buzunarul stang si l-am scos cu mana stanga. Cand stateam asezat pe scaun, ofiterul era asezat in fata mea si i-am spus ca imi pare rau ca va fi implicat in aceasta poveste. Din pacate sau din fericire, scotand revolverul cu mana stanga, inainte de a trece in mana dreapta, ofiterul s-a repezit si m-a daramat, ne-am luptat si in final am reusit cu mana stanga sa indrept revolverul spre mine, dar dintr-un unghi foarte ciudat. Am incercat, in acelasi timp, sa il protejez pe el. Nu imi face placere sa imi aduc aminte de toate povestile acestea. Ii datorez si ofiterului ca stam acum de vorba.
  • Mama mea nu a iesit din casa timp de 9 luni cat eu am fost in penitenciar. Era o forma de solidaritate. Imi pare rau ca a suferit fara nicio vina.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/f5035abfa0bde012d6303ccc30a5d95a/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

  • Despre sentinta:Sentinta mi s-a parut umilitoare. Nu am crezut asa ceva. Eu nu cred ca demnitatea sau onoarea pot fi pierdute. Reactia mea a fost in legatura cu aceste lucruri.
  • Am pierdut cursul la universitatea de stat. Acum sunt invitat la mai multe universitati sa tin mai multe cursuri. Doctoranzii mei de la Universitatea Bucuresti nu au putut sa isi incheie lucrarile.
  • M-am intrebat cine a castigat din toata povestea asta. Intrebarea mea retorica este daca lucrurile merg mai bine in tara dupa acesti 8 ani in care eu am fost hartuit. Cine stie? Poate eu eram cauza unor intamplari nefericite care au facut ca Romania sa fie mai izolata decat era inainte, mai putin performanta decat era atunci. In 2004 cresterea economica era de 8,4% si in fiecare saptamana primeam in Romania cate un presedinte sau cate un prim-ministru. Sunt intrebari numeroase la care nu am raspunsuri.
  • Consideri ca vrei sa dai un exemplu din 2004 pentru 2012, cand alegerile din 2009 s-au desfasurat cum s-au desfasurat. Au fost niste lucruri nemeritate facute in complicitate cu niste oameni de la Bruxelles.
  • Inca din luna decembrie am facut o plangere la CEDO in legatura cu aceasta condamnare.
  • Consider ca dupa 2004 au pornit o serie de actiuni de hartuire impotriva mea. Au fost vreo 40 sau 50 de dosare impotriva mea. 8 ani de zile am trait in permanenta in zona DNA-ului. Nu cred ca exista vreo alta tara care sa fi procedat in acest fel, sa isi murdareasca propriul trecut. Consider ca a fost vorba de o razbunare politica.
  • Ceea ce a spus domnul Danilet despre recunoasterea vinei este o prostie. Ce sens ar fi avut ca eu sa fac o plangere la CEDO daca m-as fi considerat vinovat? Mult mai grav mi se pare celalat aspect invocat de domnul Danilet cum ca libertatea de exprimare trebuie cenzurata, ca nu pot sa imi spun opinia cu privire la justitie sau la politica.
  • Am fost la Parchet a doua zi dupa ce am fost eliberat. Eram invitat pentru povestea cu cartusele. M-a impresionat eficienta Parchetului. La nici doua zile dupa iesirea din penitenciar m-au chemat. Le-am spus ca nu poate fi vorba de pericol social, aveam permis pentru arma.
  • Despre Traian Basescu: Niciodata nu as fi facut o cerere de gratiere catre Basescu. Mi s-ar fi parut o umilinta pe care nu as fi acceptat sa o indur.  
  • Nu cred ca Traian Basescu va deveni extraordinar de generos cu Irina Jianu sau cu Bogdan Popovici. Ei au fost victime colaterale, parte din aceasta razbunare politica.
  • In opinia mea Traian Basescu este precum o vulpe care a fost impuscata de vanator. Nu are rost sa te mai ocupi, in mod deosebit, de Traian Basescu. Destinul lui trist se incheie urat. Cred ca nu mai este nevoie sa ii dam foarte multa atentie. Cred ca este important sa gasim proiectele de constructie in plan economic si social.
  • Ceea ce mi s-a parut o umilinta la nivel national a fost acceptarea punctajului de la Bruxelles conform caruia presedintele interimar nu avea voie sa aprobe gratieri individuale, fiind vorba despre mine.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/b7e98b44b974852fad82d4239095601a/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

  • Despre Ponta si USL: Nici lui Crin Antonescu nu i-as fi cerut gratierea.
  • Vreau sa ma ocup de ceea ce cred ca este nevoia unei viziuni care trebuie sa ne scoata din acest haos.
  • Victor Ponta este pentru mine o surpriza extrem de placuta. A reusit, lunile astea, sa evolueze fantastic. Singura problema este sa reuseasca sa isi formeze o echipa puternica. Deocamdata nu vad acest lucru. El conduce doua guverne: unul social democrat si unul liberal. Trebuie sa se mentina formula USL.
  • Lui Victor Ponta i-as da nota B+, ceea ce inseamna peste 9. Pentru USL as da o nota mai mica, un B-.
  • O sa ajungem o tara care discuta nu despre economie, ci despre judecatori. Am intrat intr-un fel de mlastina pe subiecte care intereseaza foarte putin in afara. Ajungem sa discutam cu optimism despre deficitul de cont curent. Sper ca colegii mei vor intelege, Congresul PSD e o buna ocazie de a schimba temele de dezbatere publica.
  • Poate ca si eu am facut unele greseli, poate ca au existat unele constrangeri, dar de ce sa nu invatam din acele lucruri? 
  • Voi participa la Congresul PSD-ului in calitate de invitat, de fost presedinte al partidului.
  • Uniunea Europeana si-a pierdut busola. Multe dintre lucrurile care se intampla in economia europeana ne arata ca exista nevoia de tap ispasitor. Cred ca este important sa incepem sa ne manifestam mult mai puternic si in plan extern, dar si in plan intern. 
  • Nu inteleg de ce vrem sa avem un ministru al Justitiei independent. La noi ministru independent a fost omul presedintelui de la Cotroceni in Guvern.
  • Ultima gratiere s-a facut in 2002 cand eram prim-ministru. Toate tarile din jur au avut legi de gratiere. Sunt mii de persoane condamnate care trebuie sa vina in tara. Bugetul penitenciarelor este acoperit doar 60%. 
  • Daca as fi in locul lui Victor Ponta as coabita cu Basescu.Un pact de coabitare trebuie facut intre presedinte si liderii noii majoritati parlamentare.
  • Nu pot sustine numirea lui Kovesi. Asta din punct de vedere subiectiv. Din punct de vedere obiectv, politic, pot sa o vad ca pe o miscare strategica. Sper ca Victor Ponta priveste in directia corecta si ca va reusi sa comunice mai bine cu partenerii sai.
  • Despre planuri de viitor: (Veti mai candida? Ce functie va doriti?) Nu am nevoie si nu imi doresc si nu urmaresc functii sau intrari in tot felul de institutii. Nu am nevoie de asa ceva. Eu cred ca este suficient sa spuneti, simplu, Adrian Nastase. Si, ca sa il citez pe Marian Vanghelie, „Adrian Nastase este deja o institutie”.
  • Voi lucra mai mult la fundatia Titulescu si la Institutul Social Democrat Ovidiu Singai. Voi merge la o universitate unde voi tine niste cursuri. Am doua carti pe care le voi lansa. 
  • Am avut emotii inainte de aceasta emisiune. Mi-era teama ca vom discuta prea mult despre ce s-a intamplat in 20 iunie, despre dosare si despre trecut. 
  • Am dreptul sa imi doresc ca lucrurile sa mearga mai bine.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro