Sari direct la conținut

VIDEO Alaska: Vulcanul Redoubt a inceput sa erupa

HotNews.ro

Vulcanul Redoubt din statul american Alaska a erupt, in noaptea de duminica spre luni, in „patru mari explozii”, aruncand fum si cenusa la 15 kilometri inaltime in aer, potrivit Observatorului Vulcanologic din Alaska.

Potrivit geologilor, vulcanul a erupt de patru ori, la intervale foarte scurte de timp, incepand de duminica seara, in jurul orei locale 22.30, pana dupa miezul noptii.

„Norul de cenusa se intinde pe circa 15 kilometri si se deplaseaza acum spre nord, nor-est”, a precizat Janet Schaefer, geolog in cadrul Observatorului, citat de FoxNews.

La sfarsitul lunii ianuarie, geologii au anuntat ca o eruptie a vulcanului se poate produce in orice moment, tinandu-l sub observatie.

Masivul muntos Redoubt, cu o altitudine de 3.108 metri, se afla la 160 de kilometri sud-vest de orasul Anchorage, care are o populatie de aproximativ 280.000 de persoane.

Redoubt a erupt in 1902, 1966 si ultima oara in 1989, aruncand cenusa vulcanica la altitudini de peste 14.000 de metri si cauzand intreruperi ale traficului aerian din aceasta regiune.

Saptamana trecuta, un vulcan subacvatic a erupt in Oceanul Pacific, in apropierea arhipelagului Tonga. Arhipelagul Tonga are 170 de insule, este situat la jumatatea distantei dintre Australia si Tahiti si face parte din celebrul „Inel de Foc” al Pacificului – un arc vulcanic care se intinde din Chile, in sudul oceanului, trece prin Alaska si ajunge, prin Vanuatu, pana la Tonga.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro