VIDEO Albumul de coveruri ”Back to Life – A Tribute to Goodbye to Gravity” va fi lansat In octombrie
Albumul de coveruri „Back to Life – A Tribute to Goodbye to Gravity” va fi lansat la finalul lunii octombrie, iar primul single, „Atonement, in interpretarea italienilor Wind Rose, a aparut deja, informeaza News.ro.
„Atonement”, in interpretarea formatiei Wind Rose – trupa care a concertat in clubul Colectiv in februarie 2015, in dechiderea formatiei Eluveitie -, este primul single de pe materialul discografic care va contine melodii Goodbye to Gravity reinterpretate de mai multe trupe romanesti si straine.
Proiectul este unul caritabil, iar profiturile rezultate vor fi donate catre familiile membrilor formatiei Goodbye To Gravity, precum si catre victimele incendiului din Colectiv.
O data exacta a lansarii va fi comunicata in curand de casa de discuri, care are in vedere perioada 27 – 29 octombrie pentru aparitia albumului.
„Am aflat despre tragedie sambata dimineata in timpul unor cursuri de la universitate, iar acea zi s-a transformat intr-o zi a extraordinar de trista. Am vazut cateva filmari pe internet, iar apoi vestile teribile au ajuns si pe marile canale TV din Italia”, spun membrii formatiei italiene.
„Ne-am indragostit iremediabil de Bucuresti in iunie 2015, cand am revenit sa cantam la festivalul Metalhead Meeting, unde ne-am intalnit cu Adrian Rugina, am vorbit cu el cateva minute inainte de soundcheck, indeajuns sa ne dam seama de bunatatea sa si de dragostea sa pentru munca de acolo (…) Bucuresti este la 1.800 km departare de Pisa, orasul nostru, dar in acea zi am simtit ca suntem acolo cu voi, cu toti prietenii pe care i-am intalnit, dar si cu oameni pe care nu i-am cunoscut dar cu care acum am impartit durerea”, completeaza acestia..
Wind Rose a fost fondata in 2009 si este formata din Francesco Cavalieri (voce), Claudio Falconcini (chitara), Federico Meranda (clape), Daniele Visconti (tobe) si Cristiano Bertocchi (bas). Grupul a debutat discografic in 2012, cu „Shadow over Lothadruin”, urmat de albumul „Wardens of the West Wind” (2015).