VIDEO Alin Totorean: Romanii au construit in Ulan Bator o fabrica de mobila, pe vremea comunistilor. Producea mobila mai de calitate decat cea coreeana, chinezeasca sau ruseasca

„Am observat din toate calatoriile acestea ca oamenii, cu cat sunt mai saraci, cu atat sunt mai buni. Eu zic ca putem sa traim impreuna. Luptele politice si interesele sunt in alta parte, la oamenii simpli nu se aplica”, a spus exploratorul Alin Totorean in cadrul unui interviu acordat in studioul HotNews.ro. A trecut prin tot felul de intamplari pe parcursul expeditiilor sale: s-a trezit inconjurat de caini Dingo in Australia, a ajuns in mijlocul unei procesiuni religioase a aborgenilor, „cu sacrificii de animale, cu urlete in noapte”, a aflat cat de tare doare muscatura de sarpe in India. Dar cel mai mult l-a impresionat ceea ce a gasit in Mongolia: „tanarul familiei si-a dat imbracamintea lor traditionala jos – un fel de halat cu maneci foarte lungi, legat cu o cingatoare la mijloc. Si in timp ce isi dadea el jos hainele, au inceput sa apara: un R, un O, un M, cand… ma tot uit la el – scria mare pe spate ROMANIA si in fata semnul acela cu Federatia Romana de Fotbal. Imediat am sarit din sacul de dormit, am scos pasaportul, am aratat ca-s aceleasi litere pe spate: Romania – Romania. Mi s-a zburlit pielea pe mine”.

Fragmente din ceea ce a spus Alin Totorean in discutia de la HotNews.ro

• Mongolia. Am stat zece zile la o familie de mongoli, avea trei fete, una era mai mica, dar doua erau numai bune de maritat. Eu am lucrat alaturi de ei zece zile si le-a placut ca am pus mana, ca n-am stat cu mainile in buzunar, am pus mana la treburile cu animalele. Mai in gluma, mai in serios, daca mi-as fi pus mintea, puteam sa zic: „raman”. Omul s-a oferit sa-mi dea 500 de oi, 50 de cai, tot ce avea prin batatura, dar scopul meu a fost altul. Plus ca este foarte frig in Mongolia, doua luni si jumatate pe an este caldura, in rest este foarte frig. Si sa stai numai in iurta jumatate de an, sa stai numai inchis acolo si sa nu faci nimic nu imi este caracteristic.
• Nu pot sa cultive nimic, plus ca pamantul este un amestec de argila cu nisip. Chiar aveam probleme: cand voiam sa-mi bag tarusii de la cort in pamant, nu puteam, asa de tare era terenul. Nu pot face agricultura, efectiv cresc animale. Fiecare are un sac de faina, un sac de orez cumparat de la targuri (aduse din tarile vecine). Totul se bazeaza pe carne: taie cate un animal si au carne – fac taitei cu carne, langosi cu carne, galuste cu carne sau chiar carne fiarta. Pe langa carne, fac branza, pe care, o parte, o consuma proaspata asa cum o pregatesc, iar alta o pun la uscat, se usuca si se intareste ca piatra. […] Au peste iarna, de la un an la altul, astfel de bucati de branza intarita.
• Au ceaiul mongol, acelasi gen de ceai ca cel intalnit in Tibet: in lapte se pun plantele de ceai, se fierbe un timp, dupa care se pune sare si se pune unt. Deci n-are treaba cu ceaiul dulce pe care il stim noi. […] Mi-am dus si eu acasa astfel de plante de ceai si n-am reusit sa fac asa de bun ca al lor. In timp ce acel ceai fierbe, il ridica cu un polonic si de vreo suta de ori lasa sa cada in cascada. Se produce un fel de spuma in acest timp […] Acolo sunt femei specializate. Sunt chemate la nunti, la inmormantari.
• Ce a vazut intr-o familie de mongoli. Baiatul – tanarul familiei – si-a dat imbracamintea lor traditionala jos – un fel de halat cu maneci foarte lungi, legat cu o cingatoare la mijloc – si in timp ce dadea el jos, a inceput sa apara un R, un O, un M, cand… ma tot uit la el – scria mare pe spate ROMANIA si in fata semnul acela – Federatia Romana de Fotbal – mingea aceea. […] Probabil sunt facute prin China […] Imediat am sarit din sacul de dormit, am scos pasaportul, am aratat ca-s aceleasi litere pe spate: Romania – Romania. […] Ma gandesc ca nu era, oricum, in lotul de juniori al Romaniei si sa fi mers acasa, in vizita la parinti. Mi s-a zburlit pielea pe mine.
• Romanii au construit in Ulan Bator o fabrica de mobila, pe vremea comunistilor. Tehnologia romaneasca, utilaje de la noi, iar mobila arata ca cea produsa in Romania. Chiar am stat intr-o iurta, intr-un sat, pe un pat. Si au spus ca e cea mai de calitate mobila. Nu stiu daca mai functioneaza fabrica, dar cand producea era mai de calitate decat mobila coreeana, chineza sau ruseasca.      
• Despre cainii Dingo intalniti in Australia. La un moment dat s-au apropiat la un metru jumatate de mine trei caini Dingo, au marait, au raschiat solul cu labutele, si-au aratat coltii, nu s-au speriat de la lumina lanternei. […] S-au speriat numai la lumina blitz-ului. Au plecat, n-au fugit.   
• Despre aborigeni. Sunt zone in care, ca alb, ori ca esti australian ori de orice natie, ca strain – nefiind aborigen – nu ai ce cauta. Trebuie un permis special. Traseul meu s-a desfasurat prin astfel de locuri, la limita dintre zone permise si zonele interzise. Nu aveam cum sa trec mai departe, pentru ca ei au in mijlocul Australiei terenuri foarte vaste – ale lor. Nu cultiva nimic pe ele, e desert, e pustiu, dar daca ii gaseam pe acolo, puteam avea probleme.
• Intr-o zona in care probabil ca nu ar fi trebuit sa fiu – era noapte – am ajuns in mijlocul unei procesiuni religioase, cu sacrificii de animale, cu urlete in noapte – fiind intuneric, n-am vazut, doar am auzit -, m-am retras si m-am ascuns prin apropiere si nu m-am mai miscat, pentru ca puteam fi gasit si, eu stiu, ajungeam material de sacrificiu pentru ei. Acolo pot sa zic ca mi-a tarait putin fundul, toata noaptea.
• Am avut si o intalnire cu doi canguri draguti, care se jucau la un metru si jumatate de mine. […] Se bateau – bataia aia cu labutele pe piept, mai mult in joaca.
• Masuri de prohibitie in Australia. Am vazut de acasa ca sunt zone de aborigeni si ca nu ai voie sa duci bautura cu tine. M-am gandit ca e ceva strict de religie legat. Eu stiu – nu beau ei, din considerente religioase sau din traditie. Din contra, autoritatile – alea albe – nu lasa sa se introduca bautura, pentru ca beau si atunci se imbata – nu le trebuie multa bautura, se imbata rapid – si isi bat sotiile, copiii, fac scandal, deci sunt foarte violenti.
• Am observat din toate calatoriile acestea ca oamenii […] cu cat sunt mai saraci, cu atat sunt mai buni. In localitatile astea mici si in comunitati, sa nu mai zic de pustiu, unde intalnesti pe cineva, acolo oamenii se-ajuta intre ei si incearca sa te-ajute, chiar daca n-ai probleme. […] Eu zic ca putem sa traim impreuna. Luptele aceasta sunt la varf, luptele politice si interesele sunt in alta parte, dar la oamenii simpli nu se aplica.
• Mancaruri ciudate gustate. Am mancat ochi de oaie in Mongolia, am mancat marmota. […] Marmota e un animalut dragut, si in muntii Retezat exista la noi, dar la ei e o delicatesa. […] In Bolivia, in La Paz, mergeam in fiecare seara intr-o piata anume si mancam matze fripte, intestine fripte. Erau foarte bune. Prajite simplu, in ulei, si cu niste cartofi prajiti. Iti punea intr-un bol si eu mancam doua portii. Dar venea lumea, nu era o mancare pentru saraci, venea lumea la costum, probabil ieseau de la banci – erau la costum, la cravata.
• Nu poti sa mergi sau sa vizitezi o tara si sa nu treci si prin bucataria locului. Eu merg pe principiul asta: gust din fiecare, tot ce vad mai deosebit, daca nu-mi place, asta e, dar macar sa stiu ca am incercat. Sunt altii care abia asteapta sa manance un hamburger sau un hotdog.
• In India am avut de suferit, a fost o muscatura de sarpe veninos. N-a fost sarpe sau venin care sa ma omoare, dar mi s-a inflamat, o saptamana am stat mai mult in pat, intr-o pensiune dintr-asta, prapadita, din cauza durerilor pe care le-am avut in tot corpul, dupa o saptamana am inceput sa umblu doar in slapi, pentru ca piciorul meu era inflamat si nu puteam sa-mi iau bocancii in picioare. Am semn de la muscatura si acum.
• Cum se pregateste o expeditie. Trebuie cel putin sase luni de pregatire, de documentare: sa vezi ce cauti si ce urmaresti acolo. Nu-mi fac documentarea foarte exact: pe de o parte sunt locuri – cum sunt pustiurile unde am fost – despre care nu sunt informatii. Si chiar daca sunt, nu ma documentez in totalitate – cum e cazul Indiei, pentru ca se duce farmecul descoperirii personale.
• Pregatire fizica. Merg pe munte, alerg, sar coarda. Sa sar coarda – asta e cea mai la indemana, pentru ca imi place, iar efortul depus este de patru ori decat la o alergare. Si e mai la indemana sa iau coarda si sa merg in spatele blocului.
• Pregatire psihica. Cea mai importanta, pentru ca, mergand singur – n-ai cu cine vorbi – poti sa clachezi usor.
• In Mongolia. Am o fotografie cu un copil intr-un bidon de plastic, iar fratiorul mai mare il tragea printre animale. […] N-aveau jucarie, n-aveau nimic si au improvizat. […] Pentru el era un lucru extraordinar si era copilaria cea mai frumoasa din lume, probabil, neavand termen de comparatie. N-au internet, n-au televizor, sa vada cum traiesc altii.
• Preconizez ca anul care vine sa scot si prima carte – caci va fi un ciclu legat de fiecare dintre expeditii.