VIDEO ARHIVA A murit actrita Farrah Fawcett
Actrita Farrah Fawcett a incetat din viata, la Los Angeles, la varsta de 62 de ani, dupa ce s-a luptat timp de 3 ani cu cancerul, a anuntat, joi, purtatorul de cuvant al vedetei, potrivit BBC News. Farrah Fawcett a fost un idol in anii ’70, fiind extrem de cunoscuta pentru rolurile interpretate in seriale de televiziune, dar si pe scena teatrului. Cel mai cunoscut rol al actritei a fost cel interpretat in serialul „Ingerii lui Charlie”.
Mary Farrah Leni Fawcett s-a nascut la 2 februarie 1947 la Corpus Christi, in Texas, si a fost de mai multe ori nominalizata la Globul de Aur si la Premiile Emy, potrivit Wikipedia.org.
Ea a devenit cunoscuta in intreaga lume in anul 1976, gratie rolului Jill Munroe din serialul „Ingerii lui Charlie”. In anii ’70-’80, Farah Fawcett a devenit un sex-simbol international.
In ceea ce priveste viata privata, Farrah Fawcett a fost casatorita cu actorul Lee Majors intre 1973 – 1982. Dupa divortul de acesta, ea a inceput o relatie cu actorul Ryan O’Neal, alaturi de care a ramas pana la sfarsitul vietii. Cei doi au avut imprena un fiu, Redmond O’Neal, nascut in 1985.
Actrita a fost diagnosticata cu cancer colorectal in anul 2006 si in scurt timp a inceput tratamentul, incluzand chimioterapie si chirurgie. Dupa 4 luni de tratament, cand Farrah Fawcett a implinit 60 de ani, agentia de stiri Associated Press anunta ca actrita este vindecata de cancer, insa boala a recidivat.