Sari direct la conținut

VIDEO Artanu va sustine ultimul sau concert alaturi de Timpuri Noi

HotNews.ro

Adrian Plesca (Artanu) va sustine vineri, 28 mai, ultimul sau concert alaturi de colegii de la Timpuri Noi, in Clubul Taranului Roman, informeaza Blue Label S. Agency. Noul solist al trupei va fi Tica Alexe, fost membru in Sfinx Experience si Sfera.

Artanu isi va lua ramas bun de la fanii Timpuri Noi vineri, 28 mai, de la ora 21:00, in Clubul Taranului Roman, in cadrul unui eveniment intitulat Cantarea lui Luca. Despartirea s-a facut pe cale amiabila, Dan Iliescu (liderul trupei) declarand intr-un interviu ca „Artanu este fratele nostru”.

Timpuri Noi a fost infiintata in 1983, Adrian Plesca fiind considerat membru fondator alaturi de Dan Iliescu. Trupa s-a despartit in 2001, pentru a se reuni in 2005. In aceasta perioada, Artanu a activat in celebra formatie Partizan, iar Dan Iliescu a pus bazele formatiei ZIDD.

Actuala componenta a formatiei Timpuri Noi: Dan Iliescu (voce,ghitara), Alexe (voce), Florin Tuliga (programming), Vlad Sateanu (bas), Andrei Barbulescu (tobe).

Un concert cu noul solist a avut loc in Club Twice, pe 21 mai, noua componenta a trupei urmand sa fie prezentata si sambata, 5 iunie, de la ora 21:00, in cadrul evenimentului Cantare de imprumut, care va beneficia si de prezenta chitaristului Balaurul, de la Trooper.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro