Sari direct la conținut

VIDEO Atac armat la o scoala de langa Stuttgart – cel putin 16 morti. Atacatorul s-a sinucis

HotNews.ro

Un adolescent in varsta de 17 ani a deschis focul intr-o scoala din sud-vestul Germaniei, cel putin zece elevi si trei profesori fiind ucisi in urma atacului. Alte trei persoane au fost ucise ulterior de atacator, inainte ca acesta sa se sinucida. Atacul a avut loc intr-o localitate din apropiere de Stuttgart, in landul Baden-Wuerttemberg.

Potrivit televiziunilor germane, incidentul a avut loc in localitatea Winnenden, aflata la aproximativ 20 de km de Stuttgart (landul Baden-Wuerttemberg), intr-o scoala unde se aflau circa 1.000 de elevi.

Alte cateva persoane au fost ranite in urma atacului, produs la ora locala 10.00 (11.00, ora Romaniei). Atacatorul a patruns in scoala si a inceput sa traga la intamplare in jurul lui, in doua clase pline cu elevi.

Martori oculari vorbesc despre „tipete si impuscaturi“. Unii dintre elevi au crezut initial ca e vorba de o gluma, pana cand au vazut ca altii sar pe fereastra. Corespondentul HotNews.ro in Germania, Dani Rockhoff, l-a citat pe seful politiei landului, Erwin Hetger, care a spus: „A fost un adevarat haos. A intrat cu o arma in scoala si a provocat o baie de sange. Asa ceva n-am mai vazut niciodata.“

Cladirea scolii a fost evacuata de catre politisti, care au inchis complet zona unde s-a produs incidentul.

Guvernul german s-a declarat „profund socat” de acest atac.

Atacatorul este un tanar de 17 ani

Politistii au declarat ca atacatorul, Tim K., a reusit sa fuga insa au precizat ca l-au identificat pe cel care a atacat scoala Albertville-Realschule, acesta fiind cunoscut cu antecedente. Atacatorul este un fost elev al scolii, in varsta de 17 ani. Presa germana scrie ca politia a patruns in locuinta parintilor faptasului, cautand indicii pentru arma crimei. Aceasta se pare ca ar fi fost sustrasa de faptas din arsenalul de arme al tatalui sau.

In jurul pranzului, suspectul s-a sinucis, dupa ce a fost inconjurat de politisti la Wendlingen, la circa 40 de km de scoala din Winnenden. Potrivit informatiilor, inainte de a se impusca, adolescentul a mai omorat alte trei persoane.

Elevii si profesorii evacuati au primit consiliere de la doctori si psihologi. Zeci de ambulante s-au deplasat la fata locului, iar elicoptere ale politiei au survolat zona.

Reuters precizeaza ca incidentul armat de miercuri nu este singurul de acest fel din istoria recenta a Germaniei. In noiembrie 2006, un barbat inarmat, care avea exploziv asupa lui, a deschis focul intr-o scoala din localitatea Emsdetten, ranind cel puttin 11 persoane, inainte de a se sinucide.

In aprilie 2002, 16 persoane au fost ucise la un liceu din Erfurt. Atacatorul s-a sinucis.

Incidentul din Germania a venit la doar cateva ore dupa ce in Alabama (SUA) un barbat inarmat a ucis cel putin noua persoane, dupa care s-a sinucis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro