VIDEO Au fost scoase la test noile trenuri diesel produse la Pașcani
De câteva zile, pe magistrala 300 este testat un prototip de automotor diesel construit de Electroputere VFU Pașcani, un model cu trei vagoane și o viteză maximă de 120 km/h, scrie România Feroviară. Automotoarele sunt în centrul unei controverse cu CFR Călători și ministrul Transporturilor. Pe grupurile pasionaților de trenuri discuțiile oscilează de la cei încântați că și la noi se produc trenuri moderne, până la cei care spun că, dacă acestea vor ajunge să circule la noi, acest lucru trebuie să se întâmple doar după licitații transparente.
”După atatea zvonuri, povești și bănuieli, avem onoarea să vă prezentăm prototipul DMU al celor de la Electroputere VFU Pașcani. Este un DMU din 3 vagoane cu V.max 120km/h și are la prima vedere o capacitate de transport de 200 locuri pe scaune(info neoficială).
Testele oficiale au început în septembrie la CTF Faurei unde a alergat și cu 160km/h și a realzat testele de tracțiune și frânare. În acest moment automotorul realizează testele de panta în vederea autorizării pe Predeal, încărcat cel mai probabil cu saci umpluți cu nisip, aproape sau puțin peste capacitatea maximă de încarcare”, scriu cei de la Romania Feroviară.
Controversa trenurilor albe
Trebuie spus că aceste automotoare sunt în centrul unui scandal, după ce ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat luni că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anchetează respectiva achiziție, pentru șapte automotoare.
„Eu vă spun aşa: 126 de milioane de lei, bani pe care compania CFR Călători i-a primit din subvenţie, în loc să îşi plătească datoria către CFR Infrastructură, s-au gândit ei, în înţelepciunea lor, să achiziţioneze cele şapte automotoare. Eu cred că nu s-au gândit bine. (…) Achiziţia nu merge mai departe. Spun foarte clar că nu, pentru că acolo este şi un dosar deschis la DNA, unul dintre cei care au decis acolo s-a detonat, s-a dus şi s-a autodenunţat, înţeleg, aşa că lucrurile sunt destul de clare”, a declarat Lucian Bode, luni seară, la Realitatea Plus. (sursa – Mediafax)
CFR nu a comentat direct cele spuse de ministru, ci s-a referit doar la datele prezentate de moderatoarea emisiunii la care a fost invitat ministrul, și anume Denise Rifai.
sursa foto – România Feroviară
CFR spune că nu există o asemenea achiziție. Compania invoca, într-un comunicat de marți, datele prezentate de moderatoarea emisiunii Legile Puterii, care a vorbit de achiziția în sumă de 33 milioane de euro, pentru 7 automotoare, de la Electroputere VFU Pașcani, „fără să treacă această decizie prin Autoritatea de Reformă Feroviară din cadrul Ministerului Transporturilor. Adică, o decizie de achiziție pe lângă lege.”
„CFR Călători informează opinia plublică despre faptul că nu există o asemenea achiziție. Practic, doamna moderatoare Denise Rifai, fără o documentare temeinică a prezentat date nereale legate despre o achiziție care nu există. CFR Călători nu are comentarii suplimentare față de această informație nereală”, spun cei de la CFR.
Despre compania din Pașcani
Electroputere VFU Pașcani a avut afaceri de 88 milioane lei anul trecut, aproape trei sferturi fiind generate de activitățile feroviare (reproiectarea, reconstrucția și modernizarea vehiculelor feroviare).
Compania repară și vagoane pentru CFR Călători, a modernizat și trenuri pentru Republica Moldova și construiește și tramvaie.
Compania a fost privatizată în 2004 și face parte din grupul Grampet.