VIDEO AUDIO Mihai Barbu: Eram sigur ca Mongolia va fi cel mai frumos loc. Imi dau seama ca pentru locul 1 se cam bat la cutite Mongolia si Tadjikistan

Cum s-a nascut povestea kilometricilor si cui a vandut fotoreporterul Mihai Barbu cei 21.000 de km pana in Mongolia si inapoi? Ce a insemnat aventura mongoleza pentru el si ce ii urmeaza? Intr-un interviu HotNews.ro, Mihai Barbu vorbeste despre nasterea acestui proiect, pregatirile si costurile aventurii Romania-Mongolia-Romania pe motocicleta.

Asculta interviul cu Mihai Barbu

Descarca emisiunea in format MP3

HotNews.ro: Cum te-a lovit ideea cu plecatul si de ce Mongolia?

Mihai Barbu: E foarte simplu. M-a lovit in urma unei discutii telefonice pe care o aveam cu un alt Mihai care era plecat in Belgia cu motocicleta lui, si o dusese la reparat si mecanicul care ii reparase motocicleta i-a spus ca a fost prin toata lumea, s-a plimbat cu motocicleta. Si a fost si in Mongolia. De-atunci a inceput tot, cand am auzit cuvantul asta la telefon. N-am nicio explicatie de ce. Dar am auzit cuvantul Mongolia si am zis ca trebuie sa ajung si eu acolo.

HotNews.ro: Cat au durat pregatirile si cat a costat tot?

Mihai Barbu: Pregatirile din momentul in care am auzit cuvantul Mongolia, au durat 2 ani. Practic, in ultimul an am inceput sa pregatesc la propriu plecarea. In primul an ma uitam la documentare, ma gandeam ce misto ar fi pe-acolo. Apoi am inceput sa fac un traseu, sa calculez, sa vad de ce e nevoie, ce am si ce nu am, ce trebuie sa fac.

E greu de spus cat m-a costat toata aventura. Banii care i-am cheltuit pe drum, de cand am plecat pana cand m-am intors, au fost 5.200 de dolari. Pregatirile pentru treaba asta, cel putin aceeasi suma: vizele, de exemplu, cu tot cu scrisori de invitatie, au fost 800 de euro, iar pregatirea motocicletei, mult, mult, vreo cateva mii, dar asta nu stiu cat.

HotNews.ro: Cum s-a nascut ideea cu vanzarea kilometrilor si povestile kilometricilor?

Mihai Barbu: Ideea asta s-a nascut intr-o seara de mai, cand stateam cu fratele meu, cu Silvia Boeriu si cu prietena mea de atunci, si ne gandeam la o posibilitate de a face rost de niste banuti pentru drumul asta. Si aveam tot felul de scenarii, cum ar fi sa mergem la un ziar, cum ar fi sa obtinem o sponsorizare, dar pentru toate era cam tarziu. Ne tot puneam piedica, ne dadeam cu stangul in dreptul. Timp in care fratele meu statea pe un colt al mesei si nu ne ajuta deloc, si la un moment dat a zis „Da’ tu trebuie sa vinzi ceva”. Noi am ciulit urechile si am zis, da, bine, dar cum facem? N-o sa mearga. Dupa care, din nou a ridicat ochii din masa si a zis: „Cati kilometri are drumul tau?” Si i-am zis vreo 21.000, asa erau la primul calcul. Si a zis: „Ce-ar fi daca tu ai vinde kilometri?” Ne-am uitat toti ciudat, ce vrea sa zica baiatul asta cu vanzarea de kilometri?

Dupa care a inceput sa se contureze usor, usor un pachetel asa. Ce-a iesit de aici: am impartit 21.000 de km la portiuni de 500 de km si pachetelul era format din: povestea celor 500 de km, povestea scrisa sub forma de scrisoare care incepea cu Draga cumparatorule, o pietricica culeasa de pe cei 500 de km, fotografiile de acolo, si numele cumparatorului pe parbrizul motocicletei mele care urma sa ma insoteasca toata calatoria.

In noaptea aia m-am dus acasa, n-am mai putut sa dorm, i-am dat sms fratelui meu, bravo, asa facem. Si a doua zi, peste doua zile, nu mai stiu exact cand, am pus un anunt pe un forum de motociclism si am avut surpriza ca in 2 saptamani sa fiu sold out. Am vandut tot: jumatate au fost prieteni, care m-au luat cu asalt de cand am pus anuntul, si pe o parte din ei a trebuit sa ii si refuz, pentru ca eu as fi vrut sa vad care sunt ceilalti care vor sa cumpere, oameni pe care nu-i cunosteam, si au fost, jumatate din ei oameni pe care nu-i cunosteam.

HotNews.ro: Ce a insemnat aventura asta pentru tine?

Mihai Barbu: Nu stiu ce sa raspund la asta. E prea adanc. Spun cu mana pe inima ca am plecat doar la o plimbare mai lunga. Atat. Cu siguranta m-am intors mai bogat, dar nu-mi dau seama la momentul asta in ce sta bogatia asta. Nu cred ca sunt mai intelept, nu cred ca m-a schimbat in vreun fel. Nu stiu.

HotNews.ro: Care consideri ca este cea mai mare realizare a aventurii in Mongolia?

Mihai Barbu: Ca m-am intors intreg acasa. Spun asta, dar pe deoparte, n-am avut niciun dubiu ca n-o sa ma intorc intreg acasa. Intotdeauna am zis ca n-are cum sa-mi mearga decat bine avand in vedere cati oameni sunt cu gandul pe drumul asta cu mine. Intotdeauna m-am gandit asa.

HotNews.ro: Ce urmeaza?

Mihai Barbu: Am spus intotdeauna ca o sa consider aventura incheiata in momentul in care o sa am in fata o carte care sa aiba intre coperti toata povestea pe care am trait-o eu. Cu asta o sa se termine, daca reusesc sa scot o carte. Inca n-am facut niciun pas in directia asta, e doar la stadiul de proiect. Va trebui sa gasesc niste bani, pe cineva sa ma ajute pentru ca nu stiu cu ce se mananca o carte. habar n-am, e prima. Si probabil singura.

HotNews.ro: Care a fost reactia tatalui, Ion Barbu, in momentul in care i-ai povestit ce ai de gand sa faci?

Mihai Barbu: Ca orice parinte iubitor, s-a speriat, dar nu mi-a zis nu pleci niciunde. S-a speriat si cel mai speriat a fost cand i-am dat vestea ca plec singur. Acolo a fost foarte aproape sa zica nu te duce ma, dar n-a zis. Pe drum, imi trimitea tot felul de mesaje de incurajare, da-mi si mie un semn, ce faci, unde esti.

HotNews.ro: Ce ti-a placut cel mai tare?

Mihai Barbu: Mi-a placut in egala masura peste tot, dar pe masura ce lucrurile se linistesc, eram sigur ca Mongolia va fi cel mai frumos loc. In schimb, acum, dupa ce lucrurile se aseaza, imi dau seama ca pentru locul 1 se cam bat la cutite Mongolia si Tadjikistan-ul. Sunt locurile in care m-as intoarce acum. Sunt tarile cele mai simple, unde oamenii sunt cei mai puri. Sunt atat de ospitalieri, nici nu credeam ca exista asa ceva, atata ospitalitate. Peisajele sunt frumoase, drumurile lipsesc, poate de-asta e atat de simplu acolo. Si oamenii se multumesc cu putin si se bucura de putinul pe care-l au.