VIDEO AUDIO Tudor Chirila: Vama Veche ar trebui facuta localitate de patrimoniu. Daramat tot si refacut asa cum era inainte de 1989

Tudor Chirila a declarat, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca intreaga localitate Vama Veche ar trebui sa treaca sub autoritatea Ministerului Culturii si sa devina o marturie a rezistentei anticomuniste a intelectualilor. El crede ca tot ce s-a construit acolo in ultimii 20 de ani ar trebui daramat, iar turistilor sa li se ofere conditiile fruste din perioada in care zona era frecventata de intelectualii dizidenti. Chirila a mai vorbit si despre relatia cu fostii sai colegi de trupa, despre presa mondena si despre faptul ca joaca la bursa.

De asemenea, el a afirmat ca are multe cunostinte, dar putini prieteni si s-a declarat dezamagit de faptul ca, dupa ce a suspendat concertul de saptamana trecuta, o parte din public a crezut ca problemele sale de sanatate sunt, de fapt, rodul unei betii. Concertul va avea, insa, loc, joi, 19 februarie, la Becker Brau (detalii aici).

Asculta interviul cu Tudor Chirila

Descarca interviul in format MP3

Fragmente din interviu

Despre salvarea statiunii Vama Veche. O solutie ar putea fi daca am pleca de la ideea ca poate ar trebui un muzeu al rememorarii rezistentei la comunism a intelectualilor si rezistentei prin dizidenta. Acest muzeu ar putea sa inceapa de acolo, pentru ca 2 Mai, se stie, era un spatiu unde se mai putea gandi liber in anii ’85-’89 si poate ca Vama Veche ar putea fi restituita si restaurata ca si localitate de patrimoniu. Poate ar fi interesant un muzeu care sa ne ofere detalii despre ceea ce s-a intamplat atunci: de ce nu o casa-muzeu „Gheorghe Ursu”, de ce nu un loc unde lumea sa vada documentarul lui Corneliu Mihalache, de ce nu ceva care sa ne aduca aminte despre ceea ce a fost comunismul si lucrurile pe care n-ar trebui sa le uitam si pe care generatiile care vin acuma le-au uitat sau nu au de unde sa le invete.
Turismul rural din Romania face o mare greseala. El incearca sa ofere solutii moderne unor oameni care tocmai asta nu cauta. Oamenii aleg turismul rural pentru a reconstitui o perioada si pentru a trai in simplitate. Vama Veche avea un singur punct atractiv: simplitatea. Era simplitate in orice. Dushul in curte era o chestie pentru care englezii ar plati foarte multi bani in momentul de fata. Si multa lume ar cumpara liniste. Linistea e mai scumpa acuma decat zgomotul.
Vama Veche nu a avut o problema de cerere, a avut o problema de oferta, pentru ca atuncea cand omului nu-i oferi, daca nu-i oferi Coca Cola, se duce la Mamaia sa si-o cumpere. Daca-i oferi limonada, n-o sa fie foarte interesat. Si atunci raman doar cei interesati de limonada. Dar asta presupun ca e o problema de cultura sa nu construiesti termopane si sa nu vrei neaparat sa le dai ceafa de porc la friteuza.
Cred ca se poate reconstrui. De fapt, noi vrem sa incercam un loc in care sa nu se construiasca. Deci vrem sa radem de pe fata pamantului. Si asta ar trebui sa fie cel mai usor. Poate ar trebui sa-l inviem pe Ceausescu, ca demola imediat tot ce e in Vama. Cu mana, asa, simplu. Ar trebui sa fie usor sa refacem Vama Veche, pentru ca suntem buni la distrus. Deci sa aducem nisipul inapoi si sa radem tot ce s-a construit. Adica avem istorie in chestia asta. Au cazut cartiere intregi in Bucuresti.
S-a mers atat de departe, incat ceea ce ar trebui sa se faca trebuie sa fie radical. Nu mai merge cu jumatati de masura, sa incepi acum cu plan de urbanism. Expropriata toata lumea, ras de pe fata pamantului si dup-aia mai vedem.
Cred ca e o treaba care tine de un bun simt care trebuie gasit undeva la nivel inalt si care trebuie activat prin dezbatere publica si prin asocierea mai multor lideri de opinie. Eu nu ma consider un lider de opinie. Ma consider un fel de poet al locului.
Nu cred ca e problema Elenei Udrea locul in momentul de fata. Mai degraba cred ca ar tine de ministerul culturii. Muzeul satului tine de ministerul culturii. Eu merg pe ideea ca aceasta localitate ar trebui sa devina una de patrimoniu. Si trebuie sa existe o rememorare acolo si o reasezare. Nu cred ca trebuie sa fie un loc destinat turismului decat in planul secundar. Si unui anumit tip de turism, deci aici ar interveni in partea a doua ministerul turismului.
Eu am fost prima data in ’88 in Vama Veche. Dar povestile au circulat si au ajuns pana la noi si stim toti ca 2 Mai era un loc, ultima frontiera a exprimarii libere. Cu toate ca si de acolo au ajuns la urechile Securitatii lucruri. Dar, pana la urma, cel putin era perceput. Si e interesant sa refaci, poate pe baza marturiilor tututor celor care au participat la acele vremuri, sa refaci o poveste.
Lumea sa stie ce se discuta, cum se vedeau lucrurile, cum era vazut Ceausescu de acolo, care erau dezbaterile, cum era viata intelectualilor in momentul asta, cum supravietuieste o cultura in momentul crizei maxime de totalitarism. Chestia asta ar putea fi transformata si intr-o galerie foto, si intr-o galerie cu marturii, si in niste documentare. S-ar putea face in jurul acestei chestii chiar turism.
Despre cum se vedea Vama in 1988. Cand esti copil – si mic – lucrurile le vezi mult mai mari. Era pustiu, nu era nimic. Libertate? Eu nu asociam atunci conceptul, stiam ca aveam niste interdictii, sa nu spun bancuri cu Ceasescu la scoala, dar nu defineam libertatea cum si-o defineau oamenii care nu au avut-o, cei care au crescut cu Phoenix si cu Irisul de atuncea, pana la urma, o viata tanjind dupa Rolling Stones si dupa valorile occidentale ale libertatii. Eu stiam ca ala e un loc foarte pustiu si unde marea era foarte albastra si fascinant pentru ca, putin mai incolo, era alta tara. Si linistea, magarii pe care acuma-i mai vezi doar prin Limanu. Era foarte dobrogean tot ce se intampla. Oamenii arsi de soare… Erau niste imagini puternice.
Te crezi un rock superstar? Nu, am ajuns un baiat care canta si mai vine lumea si se bucura si putem face foarte mari chefuri energetice. Sunt un om care canta si am primit acest dar la care n-am de gand sa renunt foarte repede si pe care incerc sa-l prezerv cum pot de bine si sa il dezvolt. E ca un glob pe care trebuie sa il pui in brad si sa nu-l scapi in seara de Craciun, ca iti strici Ajunul. Am primit inca un dar, acela de a face teatru. Incerc sa amestec lucrurile astea cum pot.
Sunt mult lucruri care, la noi in tara, te tin cu picioarele pe pamant si e foarte bine asa. Daca ai putina minte in cap si o responsabilitate, nu ai cum sa devii un rock superstar pierdut intr-o viata dementa si in „sex, drugs and rock’n’roll”. Ce te invata la noi, intr-un fel bine dar si obositor, sistemul asta „ticalosit” este ca trebuie sa-ti fii propriul manager, trebuie sa incerci sa dezvolti in jurul tau o echipa care sa te ajute sa merg mai departe, lucruri care nu tin de aura ideala si idealizata a conceptului de rock star, care de obicei beneficiaza de o intreaga masinarie in spatele lui. Nu prea iti permiti sa fii Keith Richards si sa fii boem cu desavarsire.
Eu nu am prieteni decat pe degetele de la o mana. Si cred ca e foarte bine ca e asa. Am foarte multe cunostinte si toata lumea mi-ar da de baut. Dar e bine cum e asa. Inveti sa n-ai asteptari de la oameni, foarte mari… Si acuma am fost dezamagit, saptamana trecuta, cand am suspendat concertul, sa traiesc discreptanta dintre ceea ce traiam eu, de fapt, acasa, si ceea ce se credea despre mine nu in majoritate, dar ceea ce credea o parte din public despre mine. Sigur, eu am de luptat de imaginea teribilista din anii Vama Veche: betivul, drogatul… Dar nimeni nu-si pune intrebarea daca un betiv si un drogat ar putea sa duca atatea lucruri deodata. Toata lumea crede ca Mick Jagger ia cocaina inainte de concert si ca asa canta 200 de concerte pe an. Nu e asa. Baiatul ala munceste mult si perioada cocaina poate ca a fost in tinerete.
E o discrepanta mare intre ceea ce crede lumea si ceea ce este de fapt. Adica de la a sta cu perfuziile cu jumatate de ora inainte de concert pentru a incerca sa te duci totusi sa canti, si nu pentru public, ci pentru tine, ca e un cadou asta pentru tine si e cel mai rau sa nu poti urca pe scena – si pana la a se crede ca esti beat pe undeva, cu capul printr-un WC si nu poti sa te urci pe scena.. e o distanta foarte mare. Si chestia asta n-o sa-ti aduca o incredere excesiva in oameni. Pe de alta parte, n-am nevoie sa schimb imaginea sau perceptia generala despre mine. Am nevoie sa fac produse mai bune si sa incerc sa ma exprim conform cu ceea ce sunt si simt la momentul de fata alaturi de colegii din Vama.
Cine e implinit? Van Gogh si-a taiat urechea dupa ce a pictat ce-a pictat. Ar fi trebuit sa fie implinit, nu? S-a certat el cu Gauguin acolo, la Arles, dar Van Gogh cred ca stia ca face istoria picturii moderne. Si si-a taiat urechea. Nimeni nu e implinit. Pascal spunea ca fericirea e in aspiratie, nu in implinire. Acuma spun ca as fi implinit daca as face un film. Un film in care nu numai sa joc. Ci sa-l scriu, sa-l fac si sa-l vad.
Nu ma consider deloc un artist in sensul boem al cuvantului. As putea sa-ti vorbesc foarte mult despre bursa, de exemplu, si despre call-uri, put-uri, optiuni, as putea sa-ti vorbesc mult despre publicitate si despre client service, copyrighting, strategie si brief. As putea sa-ti vorbesc despre o gramada de lucruri care te tin cu picioarele pe pamant. Si care depasesc sfera mea de activitate.
Joci la bursa? Da. Am un mentor, pe Cristian Sima. Nu ma plateste. Sunt un jucator mai mare decat imi pot permite. Dar pentru ca „Jucatorul” lui Dostoievski a fost una dintre cartile mele preferate, sa zicem ca „I can’t help it”. Am invatat mult din greseli si am pierdut pe bursa mai mult decat mi-am putut permite. […] Am pierdut bani multi. Puteam sa cumpar lucruri cu ei, dar am preferat sa invat […]
Am pierdut pentru ca am fost lacom si am pierdut pentru ca nu m-am oprit la timp. Tot din lacomie. Lacomia e primul lucru care te pierde pe bursa. Dar am invatat destule lucruri de atunci. Si candva voi castiga. Sau o sa incep sa ies pe zero.
„Copilul si durerea”. Ii placea foarte mult tatei. […] Vama Veche e ultimul disc pe care tata l-a ascultat. Am sa ma-ntorc barbat, urmatorul disc, nu l-a mai prins. […] De atunci, doar m-am intrebat cum i-ar fi placut muzica. A tinut foarte mult la chestia asta. Tata canta la vioara, canta la pian. S-a facut muzica in familia noastra si cred ca tata a fost bucuros ca s-a legat chestia asta.
Despre faptul ca a renuntat la plete. Poate chelesc usor-usor. Mi se rareste parul, habar n-am. Nu-mi mai las parul mare. Ca dureaza mult. Nu mai simt chestia asta. Sper ca parul sa nu fie singurul meu atu in fata fanelor. Adica sper sa fiu un barbat cu o chelie fermecatoare.
Despre relatia cu fostii colegi din Vama Veche. E un proces. Un proces e o trauma. Eu am propus un lucru foarte corect, ca noi toti sa cantam aceste piese. Corect si din punct de vedere legal. E un proces in derulare. Ei acuma m-au intrebat daca sunt de acord sa cante piesele. Eu am spus ca n-am de ce sa fiu de acord, din moment ce nu consider ca trebuie sa le cer acordul pentru lucrurile astea, nici ei nu trebuie sa mi-l ceara mie. Dar nu inteleg de ce am avut un proces doi ani de zile, ca ei sa ajunga la concluzia ca doresc si ei sa cante aceste piese intr-o formula sau alta. Mai grav e ca s-a pierdut o prietenie. Eu nu am intentat acest proces, nu pot decat sa ma supun regulilor justitiei din Romania si sa merg pana la capat, crezand in asta si aparandu-mi drepturile. Stii cum e: niciodata nu spune niciodata. „The Lorld works in misterious ways”.
Noi ne mai intalnim, ne salutam. Suntem in 2009, in lumea civilizata. Cred ca era mai important sa analizam toti de ce am ajuns aici. Si sa ne vedem toti partea de vina. […] Oricum, nu regret nici un moment, nici o actiune de-a mea. Si sunt lucruri pe care le-am facut impreuna, pe care nu ni le poate lua nimeni. Alea sunt facute, bune, puse deoparte. Lumea asculta in continuare „Nu am chef azi”. Daca noi suntem impreuna sau nu, nu mai conteaza chestia asta. Ia un CD lumea si asculta. Si-l da jos de pe torente, circula, e pe YouTube, nu poti, e acolo. Restul e… tacere…

Interviul a fost precedat de o discutie online cu cititorii HotNews.ro, care poate fi urmarit aici.

Tudor Chirila despre jocul pe bursa