Sari direct la conținut

VIDEO Cantareata LP a lansat single-ul "When We're High"

HotNews.ro
LP la Bucuresti, Foto: Alexandru Butunoi/HotNews
LP la Bucuresti, Foto: Alexandru Butunoi/HotNews

Artista americana LP (Laura Pergolizzi) a lansat o noua piesa de pe cel de-al patrulea album de studio al sau, „Lost On You”, ” When We’re High”.Artista revine in Romania pe 17 iunie, cand va canta in deschiderea concertului pe care trupa Kings Of Leon il sustine pe Arena Nationala din Bucuresti. Biletele pot fi cumparate online de pe bilete.ro, iar preturile variaza intre 95 si 500 de lei, o categorie fiind deja epuizata.

Piesa „When We’re High” a fost scrisa si produsa chiar de catre LP, de Mike Del Rio (care a mai colaborat cu artisti precum Christina Aguilera si X Ambassadors) si Nate Company (caruia i se datoreaza o parte din succesul lui Tove Lo, Carly Rae Jespen si Martin Garrix) – echipa din spatele superhit-ului „Lost On You”.

„When We’re High” este rezultatul colaborarii dintre Mike si Nate, care s-au deplasat la Paris la finalul anului trecut pentru a termina noul album.

Single-ul „Lost On You”, care a facut-o faimoasa in intreaga lume, a intrat direct pe prima pozitie in topurile din 13 tari, iar videoclipul oficial a fost vizionat de peste 115 milioane de ori.

LP se afla in plin turneu de promovare a albumului „Lost On You”. Dupa mai multe concerte in America de Nord, artista ajunge in Europa, incepand cu 15 iunie.

Deschiderea concertului Kings of Leon va reprezenta cea de-a doua intalnire a artistei americane cu fanii romani, intrucat ea a mai sustinut un concert la Bucuresti in toamna lui 2016, in cadrul festivalului Full Moon Live.

Vezi cum a fost la concertul sustinut de LP in Romania aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro