VIDEO Carlos Ghosn a susținut la Beirut prima conferință de presă de după evadarea din Japonia: Am fost luat în mod brutal de lângă familie, mă interogau și 8 ore pe zi și doreau să mă țină cât mai mult la izolare/Nu sunt dictator, rece și lacom, cum am fost catalogat în Japonia
Carlos Ghosn a susținut miercuri la Beirut prima conferință de presă de după declanșarea uriașului scandal care l-a făcut să piardă șefia Renault-Nissan. Este și prima apariție publică de după evadarea ”stil Hollywood” din ultimele zile din 2019. Ghosn susține că japonezii nu au vrut în niciun moment să afle adevărul și l-au tratat în mod ”brutal” și adaugă că alianța cu Fiat-Chrysler pe care ar fi dorit să o facă ar fi fost extrem de bună pentru Renault-Nissan. El a spus și că în 2009 i s-a propus să devină șef al General Motors, dar a refuzat. ”A fost un coșmar care a început când am văzut fața procurorului și s-a terminat când am văzut fața soției”, a descris el cele 13 luni din Japonia. Ghosn a fost considerat de mulți ca fiind cea mai puternică persoană din industria auto, iar decăderea sa atât de rapidă și cu acuzații grave a fost extrem de surprinzătoare.
Iată principalele declarații ale lui Carlos Ghosn:
- Acum 400 de zile am fost luat în mod brutal din lumea pe care o știam și nu am avut de atunci niciun moment real de libertate. Nu mi-am văzut familia timp de șase săptămâni și am fost interogat și 8 ore pe zi, fără prezența unui avocat.
- Doreau să mă țină la izolare cât mai mult. Va fi tot mai rău dacă nu vei mărturisi tot, mi se tot spunea.
- Nu vreau să vorbesc despre cum am părăsit Japonia, ci despre de ce am făcut-o. Decizia de a fugi a fost cea mai grea din viața mea Nu ar fi trebuit să fiu arestat, acuzațiile ce mi se aduc sunt cu totul false. Nu am fugit de justiție, ci de injustiție. Nu am avut de ales pentru că în Japonia nu aveam cum să fiu judecat în mod corect. În Japonia este de 99,4% ponderea celor condamnați din totalul celor trimiși în judecată, iar pentru străini ponderea este și mai ridicată.
- Procurorii japonezi au ascuns dovezi și au dat presei informații false. Acuzațiile de fraudă financiară sunt nefondate. Procurorii au încălcat legea divulgând diverse lucruri presei.
- Mulți oameni au fost parte a complotului, inclusiv Saikawa, fostul șef al Nissan și Toyoda, mebru al board-ului care a fost legătura cu autoritățile japoneze. Nu vreau să spun mai multe nume din autoritățile japoneze pentru a nu face probleme Libanului, țara care mă găzduiește.
- Nu am fost arestat în avion, ci în aeroport unde mi s-a spus că este o problemă cu viza. Atunci mi s-a interzis să folosesc telefonul și nu mi s-a explicat nimic în plus. Am cerut să sun un avocat de la Nissan, dar nu știam că Nissan este implicată. Colaborarea dintre Nissan și procurori este clară și se vede la fiecare pas.
- Am fost arestat pentru o compensație ce nu fusese stabilită și nici plătită. Am stat 130 de zile în detenție, la izolare, într-o celulă mică, fără ferestre. De două ori pe săptămână puteam face duș, aveam voie o jumătate de oră pe zi afară și interogatoriile erau și ziua și noaptea. Nu voiau adevărul, ci să se asigure că își construiesc un caz puternic împotriva mea. Nu a existat prezumția de nevinovăție.
- Nu era niciun semn că urma să fiu tratat corect. Am simțit că eram ostatic într-o țară pe care am servit-o 17 ani și unde am salvat Nissan. Am fost considerat un om de afaceri model în Japonia și, deodată, au spus că sunt un dictator rece și lacom. Autoritățile japoneze nu m-au lăsat să-mi văd soția fiindcă știau că asta mă va traumatiza. Avocații mi-au spus că e foarte posibil să aștept cinci ani în Japonia până la proces.
- Am citit în Bloomberg că s-au cheltuit 200 de milioane pentru anchetă, când acuzațiile vizau 20 de milioane de dolari. Este cu totul irațional! Dintre toate companiile mari din auto, doar acțiunile Nissan, Renault și Mitsubishi au scăzut din 2018 până în prezent. Ca acționar aș fi foarte îngrijorat și mă întreb ce se întâmplă, încotro se îndreaptă aceste companii? Capitalizarea Nissan a scăzut cu 10 miliarde dolari în această perioadă, adică 40 milioane dolari/zi. Nici la Renault nu a fost prea bine, capitalizarea a scăzut cu 5 miliarde euro din momentul arestării mele, adică 20 milioane euro/zi. De la Renault nu am demisionat, așa cum s-a scris în ianuarie.
- În prezent nici nu mai putem spune că Renault și Nissan nici nu mai formează o alianță. Este o mascaradă de alianță fără idei, fără inovație, ceva care se îndreaptă spre nicăieri.
- Este de neconceput cum s-a putut rata ocazia de a face o alianță cu Fiat – Chrysler, ar fi fost o oportunitate fantastică. PSA a profitat de ea. Am discutat cu Fiat-Chrysler, ne-am înțeles bine, dar am fost arestat înainte să finalizăm. În ianuarie 2019 aveam programată o întâlnire finală pentru a decide, dar eu eram în detenție atunci. Fiat-Chrysler a încheiat alianța, însă cu Peugeot-Citroen, deși ar fi fost extrem de bine să fie cu Renault.
- Se tot spune despre mine că sunt lacom. Dar vă dau un exemplu, în 2009 ”țarul industriei auto numit de Obama mi-a propus să fiu șeful General Motors și mi-a oferit salariu dublu. Eu am refuzat și i-am spus că un căpitan nu părăsește nava. Dacă aș fi fost lacom aș fi acceptat pe loc banii.
- Nu mă consider prizonier aici în Liban, sunt fericit că sunt aici, îmi pot vedea familia, pot vorbi la telefon pot să stau pe internet. Sunt gata să stau pentru mult timp aici în Liban dar nu am să stau pasiv. Vreau să-mi recapăt renumele și nu accept atâtea lucruri fabricate și falsificate. Întrebat cât de înalți sunt oficialii japonezi implicați în scandal, Ghosn a spus că NU crede că premierul Shinzo Abe este implicat. Am ales Libanul pentru că sunt și cetățean libanez. Nu mi s-a promis că nu voi fi extrădat, dar sunt convins că aici legile sunt respectate. Mă suspun justiției oriunde cred că pot fi judecat în mod corect,
- Am fost o țintă ușoară. Eram străin, eram renumit. Știu că mulți spun că am evadat pentru că sunt vinovat, eu vă spun că am făcut-o pentru că în Japonia nu puteam avea un proces corect. Nici Franța, nici Brazilia, nici Libia nu-și extrădează cetățenii, deci cel puțin în trei țări pot fi judecat corect.
- Când am fost arestat m-am simțit ca și când aș fi murit. Am revenit la viață abia când am părăsit Japonia. A fost un coșmar care a început când am văzut fața procurorului și s-a terminat când am văzut fața soției. Am decis că trebuie să fug în momentul în care mi-am dat seama că nu există nicio șansă de proces corect în Japonia.
Citește și Declinul lui Cost Killer – Cine este Carlos Ghosn, carismaticul șef al Renault-Nissan
Luni s-a aflat faptul că Ghosn a plecat pe jos de la locuința din Tokyo către un hotel unde s-a întâlnit cu două persoane care i-au facilitat evadarea. Toți trei au călătorit cu trenul de la Tokyo la Osaka (510 km, 2 ore și jumătate).
Ajunși la Osaka, cei trei au mers la un hotel de unde au ieșit doar cei doi complici, cu bagaje foarte voluminoase. Ghosn era deja în cutia de echipamente audio.
Reamintim că Ghosn a ieșit din Japonia ascuns într-o cutie mare pentru transportul de echipamente audio, profitând de faptul că, pentru zboruri private, controlul cu raze X nu este obligatoriu la bagaje în aeroportul Kansai din Osaka. Apoi, tot datorită complicilor, a ajuns la Beirut cu două avioane ale unei companii private din Turcia, pe ruta Osaka – Istanabul – Beirut.
Ghosn este inculpat în Japonia pentru posibile fraude financiare și a fost eliberat pe cauțiune în aprilie 2019, dar cu intedicția de a părăsi Japonia.
Într-un interviu recent dat pentru Fox Business Network, fostul lider a spus că vrea să ofere și numele unor foști directori ai Nissan, precum și ai unor oficiali japonezi care, a spus el, i-au orchestrat căderea în 2018 pentru a-l împiedica să organizeze fuziunea între producătorul japonez și principalul său acționar, Renault.