Sari direct la conținut

VIDEO Carnavalul de la Mamaia 2014: Radu Mazare, in rolul lui Ramses al II-lea

HotNews.ro
Radu Mazare in videoclip, Foto: Captura YouTube
Radu Mazare in videoclip, Foto: Captura YouTube

Primarul Radu Mazare sustine ca ultima editie a carnavalului Mamaia din acest an, cand edilul l-a interpretat pe Ramses al II-lea, a fost cea mai complexa si mai spectaculoasa de pana acum, una de la care nu au lipsit luptele, animalele si fetele frumoase.

Parada carelor alegorice a inceput sambata, dupa ora 20.00, de la Piateta Perla, ca si la precedentele editii. Aici, Radu Mazare, costumat ca Ramses al II-lea s-a urcat pe carul alegoric al Primariei care a pornit apoi pe faleza catre Piateta Cazino. Mii de oamenii au asteptat trecerea carelor alegorice, cautand pozitii cat mai bune pentru a filma si fotografia spectacolul oferit, informeaza Mediafax.

Cand carele au ajuns in zona Cazino, piateta era plina de lume, turistii, dar si constantenii asteptand sa vada povestea lui Ramses al II-lea. Ei au putut urmari pentru inceput trei lei, de la un circ din Mamaia, aflati in cusca in care isi tin spectacolele, un aligator care a fost lasat pentru cateva secunde sa umble singur pe scena, iar mai tarziu publicul a putut vedea doua camile si doi serpi.

Primarul Constantei, Radu Mazare, si-a facut o aparitie spectaculoasa, el iesind dintr-un sarcofag, dupa care a urmat incoronarea lui Ramses al II-lea, iar apoi au fost aratate abilitatile de luptator ale faraonului, care a reusit sa doboare o rata cu arcul.

Scenariul a mai cuprins un spectacol de magie, dar si lupte intense, una dintre cele mai spectaculoase fiind cea dintre luptatorul brazilian Francisco Filho si presedintele Federatiei Romanie de Arte Martiale, Dorel Bulearca. Au mai fost prezenti si vedeta de televiziune Cabral, in rolul Marelui Preot, dar si fiul primarului, Raducu, el interpretand un astrolog. Nu puteau lipsi de la carnaval nici fetele frumoase, avand in vedere ca despre Ramses al II-lea se spune ca a avut peste doua mii de sotii.

Dupa incheierea episodului despre faimosul faraon, Radu Mazare a spus celor prezenti ca acest carnaval a inceput ca o joaca acum doi ani si s-a transformat in ceva serios avand in vedere ca repetitiile dureaza pana tarziu in noapte.

„Acesta a fost Ramses, acesta a fost spectacolul de incheiere al carnavalului 2014. Am inceput totul dintr-o joaca acum doi ani de zile si iata ca acum in 2014, al treilea an in care facem carnaval, dumneavoastra sunteti in numar atat de mare si vreau sa va multumesc, iar noi facem repetitii pana la 1-2 noaptea ca sa puteti avea parte de un spectacol frumos”, a spus Mazare.

El a tinut sa multumeasca tuturor celor care au facut posibil acest show, dar in primul rand lui Francisco Filho. „A fost alaturi de noi dublul campion mondial la karate si campion mondial la K1 brazilianul Francisco Filho. A venit la carnaval si a luptat din placere. Este venit aici la o scoala de karate si a luptat cu presedintele Federatiei Romane de Karate, cu domnul Dorel Bulearca. Francisco Filho nu a participat la niciun carnaval in Brazilia, primul este cel din Romania”, a afirmat Mazare.

De asemenea, primarul a multumit reprezentantilor circului aflat in aceasta perioada in Mamaia care au participat la carnaval cu animalele lor fara sa primeasca vreun ban.

Carnavalul avea sa continue dupa episodul Ramses al II-lea, fiind randul cluburilor sa prezinte publicului show-urile lor, axate in principal pe muzica si dans. La final cele mai frumoase carele alegorice, dar si cele mai bune spectacole ale cluburilor au fost premiate de organizatori. Carnavalul Mamaia 2014 s-a incheiat putin dupa miezul noptii pe acordurile imnului statiunii din aceasta vara, „A lu’ Mamaia”, interpretat de Delia si de Speak.

Radu Mazare le-a spus jurnalistilor ca acest carnaval a fost cel mai complet si spectaculos dintre toate. „Din ce in ce mai greu, din ce in ce mai complicat, din ce in ce mai complex si din ce in ce mai frumos si mai spectaculos, asa a fost. Am inghetat aseara, am inghetat ieri seara, alaltaieri seara, dar am avut invitati de vaza, de marca si se si vede pentru ca dupa parerea mea au fost cel putin oamenii care au fost la Stefan cel Mare, cand eram in mijlocul sezonului”, a declarat Mazare, referindu-se si la numarul mare al celor care au urmarit spectacolul.

Intrebat care dintre cele trei personaje interpretate anul acesta i-a placut, primarul a raspuns: „E greu sa-ti spun, fiecare au fost diferite. Toate mi-au placut, toate au fost de conducatori, de conducatori care si-au iubit si si-au condus oamenii, de barbati puternici care au avut multe femei. E adevarat ca pe Ramses il invidiez putin”.

Mazare a precizat ca pentru anul viitor se gandeste sa ofere posibilitatea oamenilor sa imbrace costumele care au fost pana acum la carnaval.

„Am o idee, ma gandesc sa fac un fel de Disneyland care sa cuprinda toate carele alegorice pe care le-am folosit, hainele si personajele pe care le-am pus in scena, unde oamenii pot veni, se pot urca pe car, se pot imbraca, se pot filma, se pot fotografia cu hainele, costumele personajelor care au fost puse in scena. Este un proiect destul de greu, dar ma gandesc ca face sens si va prinde multa lume. Cred ca oricare din zecile de mii de oameni de aici ar vrea sa fie imbracati asa si urcati pe care alegorice”, a explicat Mazare.

Radu Mazare a purtat diverse costume la editiile anterioare ale carnavalului fiind pe rand spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabucodonosor si Suleyman Magnificul. In aceasta vara el a fost mai intai Cezar, apoi Stefan cel Mare, iar la final, Ramses al II-lea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro