Sari direct la conținut

VIDEO Cercetatori americani afirma ca au indicii care descriu o a noua planeta, foarte mare, in sistemul nostru solar

HotNews.ro
A noua planeta, Foto: Captura YouTube
A noua planeta, Foto: Captura YouTube

Cercetatori americani afirma ca au descoperit indicii potrivit carora o a noua planeta, foarte mare, ar exista in sistemul nostru solar, transmite AFP.

Obiectul, botezat „A noua planeta”, ar avea o masa de circa zece ori mai mare decat cea a Pamantului si ar evolua pe o orbita de 20 de ori mai indepartata ca cea a lui Neptun, care evolueaza in jurul Soarelui la o distanta medie de 4,5 miliarde de kilometri.

Aceasta planeta ar efectua o rotatie completa in jurul Soarelui intr-un interval cuprins intre 10.000 si 20.000 de ani, spun cercetatorii Konstantin Batygin si Mike Brown, de la Institutul de Tehnologie din California (Caltec), care au facut aceasta descoperire pe baza de modele matematice si simulari pe computer.

Daca existenta acestui obiect, care nu a fost observat direct, se confirma, ar fi a noua planeta a sistemului solar, a spus Mike Brown, profesor de astronomie planetara.

„Pana in prezent nu s-ai descoperit decat doua planete in sistemul nostru solar, din antichitate, si aceasta ar fi a treia”, a aratat el.

Pluto a fost considerata mult a noua planeta a sistemului solar, dar a pierdut acest statut deoarece este prea mica. Ea este clasata acum ca o planeta pitica.

A noua planeta nu ar avea aceasta problema: masa sa ar fi de 5.000 de ori mai mare decat cea a lui Pluto.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro