VIDEO. CNA trimite echipa Nașul TV să caute tunelurile și piramidele făcute de extratereștri în Munții Bucegi. „Ar fi criminal ca românii să nu afle”
Membrii CNA au trimis echipa Nașul TV să caute tunelurile și piramidele făcute de extratereștri în Munții Bucegi, amânând cu două săptămâni o decizie în cazul unei reclamații făcute postului.
Momentul discuției despre emisiunea în care Sasha Stone, un conspiraționist britanic, a vorbit la Nașul TV despre aceste lucruri a fost unul ironic, membrii CNA abținându-se să nu râdă în timpul discuției cu moderatoarea Gabriela Calițescu.
Pentru început, Mircea Toma a întrebat-o dacă a privit liniștită și nu a fost îngrijorată de informațiile pe care invitatul le prezenta. Calițescu a spus că tot ce a zis britanicul are la bază cercetările sale.
Mircea Toma: Ați aflat în emisiune că în Bucegi sunt tuneluri cu construcții spectaculoae făcute de extratereștri…
Gabriela Calițescu: Am făcut o căutare pe internet și am văzut nenumărate documentare, nu am fost acolo să certific.
Monica Gubernat: Cred ca ați da o lovitură de presă dacă ați face o emisiune de acolo.
Gabriela Calițescu: Cred că nu mi-e permis să intru acolo.
Monica Gubernat: Cine nu vă permite, vă ajutăm noi?
Mircea Toma: Mi se pare o idee bună, propun sa amânăm cu 2 saptămâni această decizie, vă spijinim, verificați în teren, în Bucegi, tunelurile. Dacă vă împiedică cineva în orice fel, vă ajutăm. Suntem alături de dvs. pentru a ne aduce seznzaționale și spectaculoase dovezi. Mie mi se pare ca ar fi un lucru criminal ca să nu afle românii ce au în propria tară, în inima Bucegilor, tuneluri și piramide. Asteptăm 2 săptămâni ca să faceți această spectaculoasă descoperire.
Gabriela Calițescu:Eu o să merg până acolo, să văd dacă îmi este permis accesul de a intra.
Monica Gubernat: Stiu că accesul este liber în tunelurile din Bucegi.
Discuția poate fi urmărită de la minitul 2:18:35
Ulterior, pe pagina de Facebook a CNA a fost comunicată decizia, în același stil.
- „În ședința de miercuri, 23 august, CNA a vizionat emisiunea „Să vorbim despre tine” difuzată pe postul Nașul TV în 05.05.2023. În emisiune, invitatul Sacha Stone, influencer britanic, a prezentat imagini din interiorul munților Bucegi, România. Domnia-sa a afirmat că în interiorul Bucegilor există tuneluri de mari dimensiuni, care duc către alte continente. De asemenea, au fost prezentate imagini ale unor structuri de mari dimensiuni (250 metri înălțime), respectiv câteva statui și o piramidă, aflate în interiorul acestor tuneluri.
- Moderatoarea emisiunii, doamna Gabriela Calițescu, nu a prezentat dovezi independente cu privire la aceste informații, unul dintre motivele invocate de domnia-sa fiind că accesul în tunelurile din Bucegi este interzis. Consiliul a decis, în unanimitate, să amâne analiza emisiunii cu două săptămâni pentru a permite echipei de ziariști de la Nașul TV să verifice la fața locului existența tunelurilor și a construcțiilor din interiorul acestora.
- În virtutea rolului său de apărător al libertății de exprimare și al liberului acces la informații de interes public, CNA adresează un apel tuturor autorităților relevante să nu împiedice accesul ziariștilor în tunelurile secrete din Bucegi”