VIDEO Cronica de film: "Bucuresti, unde esti?" – Spitalul national de nebuni intr-un documentar de debut

„La ora 11 mitingul e gata”, „Conform carei legi?”, „Legea 60, o gasiti pe internet”, „Stati ca ma uit acum”. Acest schimb de replici dintre un jandarm si o demonstranta e salvat de la uitare de reusitul documentar al lui Vlad Petri despre protestele din Piata Universitatii din perioada 2012-2013. Filmul intrat din 13 iunie in sali e din aceeasi paradigma cu „Piata Universitatii-Romania”, de Stere Gulea, Sorin Iliesiu si Vivi Dragan Vasile, sau „Dupa revolutie” de Laurentiu Calciu.

Romanii au facut in mod abrupt trecerea de la poiana lui Iocan la spatiul public. Translatia s-a produs odata cu evenimentele din decembrie 1989. Dupa cum o arata documentarul lui Laurentiu Calciu filmat inaintea primelor alegeri libere din 1990 sau „Piata Universitatii-Romania”, care imortaliza fenomenul Piata Universitatii, si dupa cum o arata si „Bucureşti, unde esti?”, piata ca forma de manifestare a spatiului public e locul unde se deverseaza umori foarte amestecate. Ea reprezinta societatea in mic.

Intr-un interviu acordat Mediafax, Vlad Petri (care e fotograf si regizor, in prezent masterand in Antropologie Vizuala si Media la Freie Universität din Berlin) recunoaste ca a inceput sa filmeze animat de sentimente revolutionare si ca aceasta stare l-a tinut pana a inceput montajul.

Numai cand a inceput sa revada si sa clasifice materialul si-a dat seama cat de puternic era caracterul spectacular al protestelor. Asta i-a dat cheia montajului pentru ca filmase mult si nu stia ce structura sa dea filmului, nu gasea firul rosu – cum se spune.

Vazand recent la Cannes documentarul lui Serghei Loznitsa despre protestele din Ucraina, „Maidan”, nu am putut evita comparatia. Loznitsa reda cronologic cele mai importante evenimente petrecute in Piata Independentei din Kiev pe parcursul a patru luni. El fixeaza aparatul de filmat pe trepied si nu il misca decat de doua ori: o data cand jandarmii incep sa arunce cu lacrimogene si a doua oara cand se apropie mascatii.

Tinand camera ancorata, el ii da spectatorului senzatia ca e martor neimplicat si ca are timp nelimitat la dispozitie pentru a intra in atmosfera (cadrele sunt foarte lungi). Vlad Petri filmeaza cu camera in mana si, spre deosebire de Loznitsa, interactioneaza cu cei pe care ii filmeaza, monteaza strans, agita uneori camera pentru ca alearga cu ea in mana sau o fereste de imbulzeala.

I-ar fi fost greu sa nu se implice. Avea 10 ani in decembrie 1989 si Revolutia existase pentru el la distanta si la televizor, asa ca protestele anti-Basescu au fost ocazia de a lua camera video si de a le trai filmand.

Materialul a fost pana la urma structurat in trei parti: „Protestul”, „Oamenii” si „Suspendarea”, plus o introducere in care un capitan de jandarmi se plimba prin piata chiar in seara zilei de 14 ianuarie 2012 si repeta la megafon: „Va rugam sa parasiti piata! Ceea ce faceti este illegal. Vom folosi forta”.

Primele imagini filmate in serile de iarna ale protestelor au o tenta galbena si ceva festiv in ele. Vara, protestele din piata ale studentilor au loc in culori intense, nota e vesela si trendy. E ceva de Vama Veche si de Carturesti-terasa in relaxarea protestatarilor care au vopsit cearsafuri cu demonstranti batuti, gaurind capul demonstrantului pentru cine vrea sa se traga in poza (ca la Mosi).

Progresia cronologica e, mai curand, o regresie. Numarul mare de protestatari din iarna lui 2012 se restrange, la final, intr-o mana de oameni si un steag. Intre timp, prin piata trec – si sunt filmati pentru posteritate:

– un tip care vrea sa infiinteze Partidul Pace, Lumina, Dreptate, Ordine si care ii ofera lui Vlad Petri postul de presedinte pe municipiul Bucuresti in schimbul numarului de telefon

– un jandarm care ii spune unui demonstrant revoltat ca numai pe vremea lui Ceausescu trebuia sa fii la 10 seara acasa: „Duceti-va in parc!”

– o tanara care a venit sa militeze pentru egalitatea de sanse a femeilor si a categoriilor defavorizate

– un barbat in sort si cocarda tricolora peste bustul gol, agitand steagul printre masini, in 26 ianuarie 2012

– un domn revoltat ca e legitimat de jandarmi nu pentru ca e simplu cetatean, ci pentru ca e colonel de militie in rezerva

– Mircea Badea (jenat ca e filmat in timp ce striga „Jos Basescu!”)

– un pensionar care si-a facut poncho din steagul gaurit si care intreaba retoric „Unde sunt făbricile?”, dupa ce escaladeaza abrupt o discutie cu o doamna: „Ah, sunteti comunista inraita! De ce sustineti USL-ul? Aveti pe cineva acolo?”

– studenti frumosi care discuta calm pe iarba de la TNB despre saracie

– moldovence stirbe si energice

-un dresor de caini care latra la jandarmi si la oricine ii spune orice

-un tanar care zice: „Nici eu n-am fost de acord cu manifestarile feministe, dar am tacut din gura; feministele vor sa imite barbatii”

– o doamna care intreaba inocent: „Dar ce aveti cu nationalismul? Patriotismul e nationalism”

– Victor Ponta, proaspat ales prim-ministru, facand fericit o prima baie de multime si anuntand dialog cu manifestantii chiar de a doua zi

– certuri intre cele doua tabere aflate de-o parte si de alta a Pietei Universitatii („Al vostru nu-i legalizat!!”)

– cetateni care striga la camera avand senzatia ca cei de la putere ii vor auzi

– un barbat in colt la Universitate isi agita pumnul spre TNB (spre celalalt miting) si striga: „Jos Ponta!”. Trece un grasun in bermude pe bicicleta si ii spune calm: „M… Basescu!” Omul ramane fara replica.

– „Ne mai evacuati seara asta?”, il intreaba un tanar pe un jandarm pe care evident ca l-a vazut deja de nu stiu cate ori

– Dupa referendum, o doamna se plange jandarmilor ca i s-au promis niste bani: „Ne-au chemat de la USL. Eu oricum votam, dar ma deranjeaza ca m-au mintit.”

Confruntat cu dificultatea de a gasi un sens materialului si de a nu se repeta, regizorul gaseste o formula convenabila si aerisita, desi ramai cu senzatia ca filmul e cumva neterminat si ca unele momente puteau fi scurtate, in detrimentul altora.

Dorinta de a reda un tablou cat mai cuprinzator al acestor proteste, cu toata fauna lor umana, face ca solidaritatea, sentimentul care uneste oamenii cu aceste prilejuri, sa nu fie atat de bine perceputa de spectator.

Nu ca ar fi o problema. Abordarea antropologica e mult mai captivanta decat acroseul patimas, si alte variante ale dialogului, cum ar fi cel dintre protestatari si jandarmi – de la violenta initiala la un soi de familiaritate data de timpul petrecut impreuna sunt mult mai interesant de sondat.

La fel ca alte documentare similare, „Bucuresti, unde esti?” va deveni tot mai bun pe masura ce trece vremea si spectatorii vor capata distanta fata de evenimentele respective. In timp replicile si gesturile personajelor isi vor gasi un sens tot mai logic.

Deocamdata filmul retine trasaturi care numai pe ecran devin mai vizibile: aerul de spital de nebuni national, tristetea imensa a unei natii imbolnavite profund de comunism si tinute inca in genunchi, si, fireste, marele hohot de ras care ne ajuta sa supravietuim de la un an la altul.

Trailer:

„Bucureşti, unde esti?” – de Vlad Petri, imaginea: Vlad Petri, montajul Gabi Basalici, montaj sunet Vlad Voinescu. Premiera romaneasca 13 iunie 2014