Sari direct la conținut

VIDEO | CTP, reclamat la CNCD după ce i-a comparat pe pelerinii de la Iași cu teroriștii sinucigași Hamas

HotNews.ro
Cristian Tudor Popescu, Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
Cristian Tudor Popescu, Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Cristian Tudor Popescu a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Liga Studenților Iași, după ce jurnalistul i-a comparat pe cei 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași cu teroriștii Hamas.

Liga Studenților Iași a anunțat miercuri că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în legătură cu afirmațiile pe care le-a făcut CTP în cadrul primei emisiuni „Cap la cap”, realizată împreună cu Anca Simina, difuzată exclusiv online pe canalul YouTube Recorder Talks.

„Liga Studenților (LS IAȘI) a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu umilirea de către jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a celor peste 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași, pe care i-a comparat cu teroriștii sinucigași Hamas care se aruncă în aer și omoară oameni cu credința că vor întâlni în viața de apoi 72 de fecioare”, a anunțat asociația.

În cadrul emisiunii din 17 octombrie, CTP a spus, referindu-se la pelerinii de la Iași, „deci oameni care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu eu ce o să mai primească ducându-se la moaștele acelea nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în rai”.

Liga Studenților Iași reclamă și faptul că jurnalistul „a afirmat că membrii cultului mozaic au o viziune identică despre moarte și viața de apoi cu teroriștii sinucigași, afirmație falsă, de natură să inducă publicul în eroare”.

Studenții ieșeni acuză că declarațiile lui Cristian Tudor Popescu „aduc atingere demnității creștinilor ortodocși, batjocorindu-i, umilindu-i și degradându-i pe aceștia la stadiul de teroriști islamici”.

  • „Liga Studenților apără libertatea religioasă și de conștiință, consfințită de art. 53 din Constituția României, care reprezintă un drept fundamental al omului și un reper de bază în orice regim liberal, călcat în picioare doar de regimurile totalitare. Pentru noi, nu doar în calitatea noastră de studenți, majoritar creștini ortodocși în cadrul organizației, pentru care cultul sfinților reprezintă o componentă esențială a credinței noastre, cât inclusiv ca reprezentanți ai societății civile, astfel de declarații în spațiul public, care sunt de natură să aducă atingere demnității creștinilor, umilindu-i și degradându-i pe pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva la stadiul de teroriști islamici sunt total inacceptabile și trebuie sancționate.
  • Pentru majoritatea studenților din Iași, participarea la slujbele care se desfășoară la Catedrala Mitropolitană și închinarea la moaștele Sfintei Cuvioase Paraschiva le oferă acestora alinare în necazuri, nădejde și putere pentru a trece peste greutățile vieții, credința acestora fiind manifestată în deplinătatea libertății de religioase și de conștiință, pe care nimeni nu are dreptul să o batjocorească, nevoia acestora de trăire spirituală nefiind împlinită de altcineva sau de altceva, cu atât mai puțin de vorbele de duh ale domnului Popescu.
  • Libertatea religioasă a fost recâștigată de români cu prețul vieții după jumătate de secol în care puteai face ani grei de pușcărie sau puteai fi trimis în lagăr, deportat sau ucis dacă convingerile tale religioase nu conveneau regimului politic, iar pentru acest fapt nu îl putem lăsa pe domnul Cristian Tudor Popescu să batjocorească credința oamenilor!” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Cap la Cap, cu Anca Simina și Cristian Tudor Popscu, la Recorder

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a început colaborarea cu Recorder și va realiza emisiunea „Cap la cap” cu Anca Simina, difuzată exclusiv online și care poate fi urmărită pe canalul YouTube Recorder Talks.

„Deși puțini, în România post-comunistă au existat și ziariști care n-au abdicat de la aceste principii. Și de aceea au rămas mereu relevanți, indiferent că și-au răspândit ideile pe hârtie tipărită în plumb, pe ecranele televizoarelor, pe frecvențele posturilor de radio sau în imensitatea volatilă a internetului. Considerăm că vocea acestor ziariști trebuie să se audă în continuare, chiar dacă marile canale de presă au ales să le taie microfonul. De aceea, ne bucurăm să anunțăm că, din această săptămână, Cristian Tudor Popescu va colabora cu Recorder pentru realizarea unei emisiuni live, difuzate exclusiv online.”, spune Recorder.

Recorder asigură că nu se alinia constrângerilor impuse în ultimii ani de televiziunile de știri:

„Nu avem în fiecare zi un breaking news, nu fiecare seară are nevoie de două ore de dezbateri. Vom intra în direct atunci când realitatea ne aduce în fața unor evenimente importante, încercând să punem cap la cap toate informațiile relevante”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro