Sari direct la conținut

VIDEO „Cu precizie chirurgicală”. Dronele ucrainene au bombardat o uzină din „capitala armamentului Rusiei”, la 1.300 de kilometri de front, susține SBU

HotNews.ro
VIDEO „Cu precizie chirurgicală”. Dronele ucrainene au bombardat o uzină din „capitala armamentului Rusiei”, la 1.300 de kilometri de front, susține SBU
Dronele ucrainene Lyutyi au lovit fabrica Kupol din orașul Ijevsk, „capitala armamentului Rusiei”, care produce sisteme de apărare aeriană Tor, drone de atac Harpiya și sisteme militare Saman și Adjutant. FOTO: east2west news / WillWest News / Profimedia

Dronele ucrainene au lovit o importantă uzină militară rusă din orașul Ijevsk, situat la peste 1.300 de kilometri (800 de mile) de frontul din Ucraina, a declarat marți o sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru publicația The Kyiv Independent.

Această sursă din SBU a precizat că dronele cu rază lungă de acțiune ale agenției au vizat fabrica Kupol din Republica Udmurtia, Rusia, în dimineața zilei de 1 iulie. Cel puțin două bombardamente confirmate au lovit facilitățile de producție și depozitare ale fabricii, provocând un incendiu la fața locului, conform aceleiași surse.

Fabrica țintită produce sisteme de apărare aeriană Tor și Osa, precum și drone de atac Harpiya pentru armata rusă și se află sub sancțiuni internaționale ca parte a complexului industrial-militar al Rusiei. Uzina Kupol din orașul Ijevsk, supranumit „capitala armamentului Rusiei”, mai produce și sisteme militare Saman și Adjutant. Ijevsk este de asemenea renumit prin faptul că exportă în întreaga lume modelul Kalașnikov de puști automate.

„Cu precizie chirurgicală, SBU continuă să efectueze lovituri împotriva întreprinderilor militar-industriale rusești care contribuie la efortul de război împotriva Ucrainei”, a afirmat sursa.

„Fiecare astfel de operațiune slăbește potențialul ofensiv (al Rusiei), perturbă lanțurile de producție de arme și dovedește că nicio parte a teritoriului Rusiei nu este o zonă sigură pentru infrastructura ei militară”, a mai susținut sursa din SBU.

Locuitorii din Ijevsk au raportat explozii marți dimineață, iar autoritățile locale au confirmat un atac cu drone asupra unei facilități din oraș.

Alexander Brechalov, șeful Republicii Udmurtia din Rusia, a declarat că serviciile de urgență au răspuns la atac și că vor fi furnizate informații suplimentare pe măsură ce vor fi disponibile.

Brechalov a anunțat ulterior victime, menționând morți și persoane rănite grav, dar nu a furnizat cifre concrete.

Agenția aviatică rusă a suspendat temporar zborurile către și dinspre aeroportul orașului în urma incidentului.

Canalele rusești de Telegram scriu că nu s-a auzit nicio sirenă de raid aerian înainte de atacul cu drone asupra uzinei Kupol. Potrivit canalului Astra, locuitorii din Ijevsk nu au putut accesa avertismentele publicate pe Telegram din cauza întreruperilor internetului mobil, care, potrivit rezidenților, persistă de aproape două săptămâni.

Orașul Ijevsk a mai fost ținta unui atac pe 17 noiembrie 2024, când un bombardament efectuat cu drone a avariat o fabrică cunoscută pentru producția de sisteme de apărare antiaeriană, inclusiv sisteme de rachete Tor și componente radar utilizate de armata rusă. Acel atac a fost primul atac cu drone ucrainean cunoscut asupra regiunii Udmurtia efectuat de la începutul războiului.

Ministerul rus al Apărării a anunțat marți că apărarea antiaeriană a doborât peste noapte 60 de drone ucrainene în mai multe regiuni, inclusiv 17 deasupra peninsulei Crimeea, 16 deasupra regiunii Rostov și 11 deasupra Mării Azov. Alte drone au fost doborâte deasupra regiunilor Kursk, Saratov, Belgorod, Voronezh și Oryol, precum și deasupra Mării Negre, conform ministerului rus.

În peninsula Crimeea (anexată de Rusia în 2014), canalele locale de Telegram au relatat explozii în apropierea orașului Kurortne, din peninsula Kerci, unde se află, potrivit unor surse, sisteme de rachete sol-aer S-300/S-400 și stații radar rusești. Un grup de monitorizare a citat date satelitare ale NASA care arată un incendiu de proporții în zonă, izbucnit în timpul nopții, deși nu a existat nicio confirmare oficială a unor pagube aduse sistemelor de apărare antiaeriană.

Locuitorii din zonă au raportat explozii între orele 0:20 și 0:50 în orașele Kerci și Feodosia. Aceste informații nu au putut fi confirmate în mod independent, notează publicația de la Kiev citată.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro