VIDEO Cum arată acum pasajul Mogoșoaia de pe Centura Capitalei pe care Transporturile îl vor finalizat în acest an
Pasajul de la Mogoșoaia, ce va avea o lungime de circa 800 de metri și va muta actuala Șosea de Centură a Capitalei cu ale sale patru benzi peste giratoriul de la intersecția cu DN1A, ar trebui să fie gata până la finalul anului, deși termenul oficial de finalizare este 2022. Cel puțin așa își doresc autoritățile de la Drumuri. În acest moment șantierul a ajuns în stadiul în care jumătate din grinzi au fost deja ridicate, iar traficul a fost redirecționat pe bretelele de la sol.
Constructorul a lucrat în ultimele luni la ridicarea grinzilor pe primele două deschideri ale pasajului, iar în paralel a lucrat la ridicarea pilei și culeei dinspre Otopeni pentru a putea continua cu ridicarea restului de grinzi. La sol traficul a fost redirecționat pe viitoarele bretele laterale.
Pasaj suprateran DNCB peste DN1A la Mogoșoaia
Lungime: 800 m
Cost: 6,8 mil. Euro
Constructor: Strabag SRL
Contract semnat în: octombrie 2018 (licitația lansată din iunie 2017)
Termen de finalizare: 24 de luni (de la începerea construcției)
Lucrări începute: aprilie 2020
Termen de finalizare: aprilie 2022
Finalizare dorită de Min. Transporturilor: Q4 2021
Stadiu (martie 2021): cca 35%
Planul pasajului peste rond:
Podul de la Mogoșoaia, necesar pentru eliminarea unui „dop” de pe sectorul modernizat de pe Centura Nord
Circa 20 de km din Centura de Nord a Capitalei au fost modernizați și lărgiți la 4 benzi încă din 2010, iar singurul punct din zonă care a rămas nerezolvat a fost intersecția de la Mogoșoaia cu DN1A – un sens giratoriu unde constant apar blocaje și cozi kilometrice.
Abia în luna iunie 2017, după ani la rândul de promisiuni și revizuiri de studii, Compania de Drumuri scotea la licitație proiectarea și execuția pasajului suprateran de la Mogoșoaia care ar urma să „ridice” Șoseaua de Centură peste DN1A București – Mogoșoaia – Ploiești.
Planul pasajului. Click pentru poză mare într-o fereastră separată:
Vezi și: