VIDEO Cum arată Insulele Chatham, probabil singura destinație care se bucură de un aflux de turiști în 2020
Pandemia de COVID-19 a decimat sectorul turistic, hoteluri, restaurante și companii aeriene din întreaga lume intrând în faliment sau tăind drastic cheltuielile pentru a supraviețui. Dar există un loc pe planetă în care sunt prea mulți turiști chiar în acest moment, scrie CNN.
Este vorba de Insulele Chatham. Nu ai auzit de ele? E în regulă; nu ești singurul. Arhipelagul din Oceanul Pacific face parte din punct de vedere tehnic din Noua Zeelandă.
Și întrucât granițele Noii Zeelande rămân în mare parte închise și localnicii sunt sfătuiți să nu călătorească peste hotare, Insulele Chatham – situate la 800 km est de insula sudică a țării, au devenit cea mai în vogă destinație turistică pentru neozeelandezi în 2020.
Arhipelagul, ale cărui două insule principale populate sunt Insula Chatham și Insula Pitt, primește într-un an obișnuit în jur de 2.000 de turiști la o populație de 700 de rezidenți permanenți.
Dar 2020 nu este un an obișnuit.
Distanța față de arhipelag face ca Insulele Chatham să fie de regulă o parte a țării pe care neo-zeelandezii nu sunt interesați niciodată să o viziteze.
Însă acum această distanță reprezintă un avantaj, neozeelandezii îndreptându-se spre insule ca o modalitate de a simți că sunt într-o destinație îndepărtată fără a fi nevoie să intre în carantină sau să facă un test Covid la întoarcere.
„S-a întâmplat destul de repede”, explică Jackie Gurden, managerul pentru turism al insulelor, despre afluxul de vizitatori.
„Este puțin mai scump să ajungi aici așa nu avem tineri care caută o vacanță ieftină, și nu există stațiuni pe plajă sau altceva”, adaugă aceasta.
Prețurile mari se datorează faptului că toate alimentele și băuturile trebuie importate în arhipelag, în trecut majoritatea vizitatorilor fiind turiști mai în vârstă care căutau un loc liniștit.
Dar după ce pandemia a dus la închiderea granițelor, Tourism New Zeeland – instituția oficială responsabilă de turism în această țară, a trebuit să se reorienteze de la atragerea turiștilor străini la încurajarea călătoriilor interne.
Asta a transformat subit somnolentul arhipelag într-o destinație fierbinte, cererea ajungând să depășească semnificativ oferta.
Gurden estimează că există 150 de paturi disponibile pentru turiști pe insule într-un amestec de hoteluri, cabane, pensiuni și locuințe care sunt listate pe site-uri precum Airbnb. Majoritatea proprietăților sunt private iar campingul este interzis.
Singura companie aeriană care deservește arhipelagul este Air Chathams, care operează doar o mână de zboruri pe săptămână între Chatham Island și ceea ce localnicii denumesc „continentul”.
În mod normal sezonul turistic începe în luna noiembrie și se încheie în martie, perioada de vară în emisfera sudică.
Dar acum toate locurile de cazare de pe insulă sunt rezervate până în iunie 2021.
Chiar și Gurden, care locuiește pe Insula de Nord a Noii Zeelande, nu este sigură că va putea găsi un loc de cazare în timpul următoarei sale vizite.
Majoritatea oamenilor din arhipelag lucrează în industria agricolă sau de pescuit iar absența unui liceu îi face pe adolescenți să plece la Christchurch, cel mai mare oraș din insula sudică a Noii Zeelande.
„Nu este vorba de stimularea creșterii, ci de gestionarea creșterii”, explică Gurden.
„Este nevoie de o creștere a turismului pentru a crea locuri de muncă pentru tineri. Tinerii insulari pot avea de fapt un viitor pe insulă”, adaugă aceasta.
Acestea fiind spuse, ea avertizează potențialii vizitatori să respecte ecosistemul delicat și atmosfera de oraș mic care face arhipelagul atât de special.
„Există o rezistență pe insulă față de turiștii care vin în spațiul lor”, spune ea, adăugând că „turismul este despre a veni și a lua, dar ne-am asigurat că există o modalitate de a da înapoi.”
Asta înseamnă că agențiile de turism acordă 25 $ pe călător autorităților locale, acestea folosind banii pentru a plăti proiecte de care beneficiază localnicii, cum ar fi construirea unei piscine.