VIDEO Cum arată noul telefon pliabil al Huawei, model care va costa 2.400 euro
Huawei a prezentat luni al doilea său telefon pliabil, modelul Mate XS care va fi lansat luna viitoare, la prețul de 2.500 euro. Mate XS nu este mult diferit de design față de primul telefon flexibil al Huawei, dar compania spune că balamaua și ecranul sunt mai rezistente, iar procesorul este mai rapid. Modelul NU are Google Services.
Telefonul cântărește 295 de grame, iar ecranul este de 8 inci când telefonul este depliat. Rezoluția este 2200 x 2480 pixeli, 414 ppi. Compania spune că balamaua este mai robustă, ecranul este mai solid și procesorul este mai rapid. Telefonul are conectivitate 5G, bateria este de 4.500 mAh. Memoria RAM este de 8 GB, stocarea este de 512 GB.
Mate XS nu va avea serviciile Google, ci rulează EMUI 10, bazat pe o versiune open-source de Android peste care au fost puse aplicațiile Huawei, ca înlocuitoare pentru cele ale Google.
Cei de la Huawei spun că telefonul are cel mai puternic procesor 5G din lume, mai puternic decât gama Snapdragon, fabricată de americanii de la Qualcomm.
Huawei spune că a livrat anul trecut 10 milioane de smartphone-uri 5G și, în total, livrările de smartphone-uri ale mărcii au totalizat 240 de milioane de unități în 2019 (avans de 16%).