VIDEO Cum arată un sat eliberat din mâinile rușilor / Minele antipersonal sunt ascunse în jucării ori frigidere
Vishivka e unul din satele ucrainene eliberate din mâinnile soldaților ruși, iar urmările războiului se văd la tot pasul. Școala a fost complet distrusă iar zeci de case au fost grav avariate. Epavele tehnicii militare rusești distruse de armata ucraineană, dar și locuințele afectate de bombardamente arată proporțiile luptelor care s-au dat aici – transmite Ilie Pintea, trimisul Radio România Actualități în Ucraina.
Satul se află la aproape 20 de km de Harkov și la 30 de kilometri față de granița cu Federația Rusă. Ocupația s-a făcut simțită aici încă din primele zile ale războiului. Cei care au putut pleca, au făcut-o când încă se putea, dar mulți s-au temut și au rămas în casele lor. În mai multe mașini care părăseau satul, s-a tras.
Foto: Ilie Pintea/RRA
Mai multe asociații de voluntari din Harkov s-au mobilizat să le aducă ajutoare umanitare localnicilor din Vishivka , în special medicamente. Poliția a deschis mai multe anchete pentru crime de război: cel puțin trei civili au fost împușcați de soldații ruși din tancuri, potrivit martorilor. Un elicopter rusesc doborat de armata ucraineană a rămas în câmp, lângă sat. Epava aparatului de zbor urma să fie ridicată de forțele de ordine.
Foto: Ilie Pintea/RRA
”Aceasta nu mai e politică, nu e nici război, este terorism, este genocid și în toate acestea văd un sens și mai profund: este lupta pentru dreptate, pentru dreptatea lui Dumnezeu” – spune părintele Mikola, capelanul batalionului Kulcițki. ”
Rusia în sine întruchipează răul prin faptul că nu duce luptele cu forțele armate, ci cu copiii. Vedeți această școală? Acesta este viitorul pe care vor să îl aducă în Ucraina și în întreaga lume. Simt că aici se duc lupte între bine și rău, între Dumnezeu și diavol. Merită să luptăm până când vom obține victoria”, adaugă preotul.
Liubov Nikolaeva are 66 de ani și a strâns într-o găletușă toate schijele proiectilelor care i-a lovit casa. Cea mai mare dorință a ei este să nu se mai tragă.
Foto: Ilie Pintea/RRA
Autoritățile i-au sfătuit pe localnicii care au plecat si care vor să se întoarcă acasă, să nu o facă deocamdată, din cauza minelor antipersonal. În ultimele zile, cel puțin trei persoane și-au pierdut viața după ce au detonat minele lăsate în urmă de rușii care au ocupat satele.
Minele sunt aruncate pe câmp, dar au fost găsite și în jucării sau frigidere – au spus autoritățile de la Harkov, care lucrează pentru deminarea regiunii.
Amenințările continuă în regiunea Harkov, iar localnicii se tem de noi atacuri din cauza distanței prea mici până la graniță. De altfel, alarmele aeriene se aud de câteva ori pe zi. Peste 600 de oameni au murit în regiunea Harkov de la începutul războiului, 29 dintre ei erau copii. Localitățile din jurul orașului au fost ocupate mai bine de 2 luni.
În regiunea Kiev, autoritățile continuă deshumarile pentru a documenta crimele de război comise de armata rusă împotriva populației. Până acum, au fost documentate peste 1200 de astfel de cazuri.
Video: Ilie Pintea/RRA
La Vîșgorod, polițiștii și procurorii au exhumat trupul unui bărbat împușcat în timp ce se afla în mașină, chiar la începutul războiului. Vadim Denisenko avea 55 de ani și a fost împușcat în timp ce mergea cu mașina în satul vecin. Avea doi copii și cinci nepoți și, de 32 de ani, era căsătorit cu Natalia Denisenko. ”S-a întâmplat pe 25 februarie. L-am înmormântat pe 20 martie, pentru că nu îl puteam găsi. Ce să zic despre cei care au comis această crimă? Sunt niște neoameni” – spune soția acestuia.
În regiunea Kiev au avut loc până acum zeci de asemenea acțiuni și mai urmează și altele. Potrivit autorităților, în Ivanvkiv au fost consemnate 33 de cazuri de civili uciși în acțiuni militare, printre ei au fost și doi copii de 13 și 15 ani.
Ministerul de Interne al Ucrainei are în lucru peste 1.200 de crime de război comise împotriva civililor doar în regiunea Kiev, dar numărul lor ar putea fi mult mai mare.
- Urmărește ultimele evoluții din a 96-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.