Sari direct la conținut

VIDEO Dezbatere RoMâine: Dr. Gindrovel Dumitra: Cei care n-au avut COVID ar face bine să se vaccineze cu doza 3 cât mai repede/ Dr. Cristian Oancea: Nu știu de ce a fost o asemenea agresiune la adresa vaccinului Covid, riscăm să producem efecte în lanț

HotNews.ro
Dezbatere RoMâine despre doza 3 a vaccinului anti COVID-19, Foto: Hotnews
Dezbatere RoMâine despre doza 3 a vaccinului anti COVID-19, Foto: Hotnews

Deși prioritară este campania de vaccinare pentru cei care încă nu s-au vaccinat, nici vaccinarea cu doza 3 nu trebuie lăsată în urmă, cu atât mai mult cu cât cel mai probabil aceasta va însemna o protecție pe un termen mai lung, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, la dezbaterea RoMâine. Dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a tras un semnal de alarmă, în cadrul dezbaterii, explicând că “faptul că ai avut o formă ușoară și ai încredere în tine că ești tânăr și imunocompetent este o falsă iluzie”.

  • Această dezbatere face parte din RoMâine, platforma de sănătate a României, lansată de MedLife

Doza 3 a vaccinului anti COVID-19 este esențială pentru cei care au realizat schema inițială de vaccinare cu primele 2 doze, dar nu au trecut prin boală. Booster-ul ajută la reîntărirea imunității, care este necesară în contextul în care virusul produce mutații, iar dozele inițiale nu mai oferă o protecție atât de mare.

Dr. Gindrovel Dumitra a spus, în cadrul dezbaterii RoMâine, că cel mai probabil doza a 3-a va oferi imunitate pe un termen mai lung și le recomandă celor care au făcut schema inițială de vaccinare, dar nu au trecut prin boală, să se grăbească spre un centru și să facă booster-ul.

Trebuie să facem testele de anticorpi înainte de doza 3?

O mare parte din persoanele care nu sunt hotărâte dacă să facă doza 3 sau spun că ar dori ca înainte de a face vaccinul să își dozeze anticorpii ca să vadă dacă boosterul este necesar sau nu.

Dr. Cristian Oancea este de părere că aceasta “este o abordare falsă” pentru că un anumit număr de anticorpi nu îți garantează că nu faci boala, iar Dr. Gindrovel Dumitra a declarat că există persoane care au titruri foarte înalte de anticorpi și care pot face COVID, la fel cum există persoane care au titruri foarte joase de anticorpi cărora nu li se întâmplă absolut nimic.

Vaccinarea, un act de normalitate

Dr. Cristian Oancea a vorbit în cadrul dezbaterii și despre pacienții din pre-terapie intensivă care regretă că nu s-au vaccinat și “dau vina pe știrile false și pe influencerii pe care i-au ascultat”.

“Am avut N persoane care au făcut recăderi sau reinfecții. Întotdeauna reinfecția cu SARS-CoV-2 este mult mai gravă. Pe de altă parte, faptul că am trecut prin boală și suntem nevaccinați, nu ne garantează o imunitate pe termen lung. Faptul că ai avut o formă ușoară și ai încredere în tine că ești tânăr și că ești imunocompetent este o falsă iluzie. Este mult mai ușor să previi prin vaccin, decât să o tratezi”, a explicat Dr. Cristian Oancea.

“Vaccinurile de tip ARN mesager au trecut testul timpului. Vaccinarea este un act normal. Nu știu de ce a fost o asemenea agresiune la adresa vaccinului Covid. Riscăm să ducem într-un mediu desuet și vaccinările copilăriei, producem efecte în lanț”, a explicat Dr. Oancea.

Reacțiile adverse la vaccin, mai puțin severe decât cele date de tratamentul împotriva COVID

“Doar 9 persoane din România au avut până în acest moment reacții alergsevere la vaccinul anti COVID-19”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra referitor la teama multor persoane de efectele adverse ale vaccinului.

Tot pe acest subiect, Dr. Oancea a precizat că “Nu o să ai niciodată un vaccin ideal, încât să îl dai la 7 miliarde de oameni și să nu ai nicio reacție adversă. Trebuie să ne așteptăm la reacțiile adverse uzuale: fatigabilitate, dureri musculare, subfebrilitate”. În plus “dacă comparăm reacțiile vaccinului cu reacțiile tratamentelor Covid și ale bolii, reacțiile pe care le dă vaccinul sunt mult mai reduse raportate la nivelul populației”.

Cu ce vaccin trebuie să facem doza 3?

În ceea ce privește “combinarea” vaccinurilor la doza booster, Dr. Gindrovel Dumitra a spus că recomandările sunt foarte clare în acest moment: cei care au făcut vaccin pe baza de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, pot opta să se vaccineze cu oricare dintre cele două, dar recomandăm să se vaccineze cu același tip de vaccin.

Pe aceeași temă, Dr. Cristian Oancea a explicat că “în spațiul media a existat un anumit curent: dacă te-ai vaccinat cu Pfizer, să îți faci boosterul cu Moderna sau invers. Amandouă sunt bune. Într-adevăr, contează diferența între greutatea moleculară dintre Pfizer și Moderna, dar studiile care sunt în acest moment recomandă să continui cu schema inițială”.

Recomandări pentru cei care nu au luat încă decizia de a face doza 3

Dr. Cristian Oancea:

  • Trebuie să țină cont de ce boli asociate au.
  • Trebuie să se gândească foarte serios pentru că această imunitate dată de cele două doze, în timp, dispare.
  • Trebuie să fie responsabili și nu trebuie să renunțe la măsurile sanitare: masca, distanțarea fizică, prudența, precauția.
  • Pentru cei cu boli autoimune, neoplazice și cronice: să se gândească că de la doza pe care au făcut-o inițial au trecut deja un număr de luni și organismul are nevoie de o altă doză ca să aibă un răspuns adecvat când se întâlnește cu acest virus.
  • Riscul la care ne expunem este incredibil de ridicat dacă boala ne prinde nevaccinați.

Dr. Gindrovel Dumitra:

  • Pe mine „mă omoară” 2 replici primite de la pacienți: „domnul doctor, eu sunt prea bolnav ca să mă vaccinez” – tocmai aceste persoane sunt prioritare pentru noi pentru a fi vaccinate.
  • A doua replică: „sunt de acord, mă voi vaccina, dar nu acum, mai aștept”. Acest mai aștept înseamnă cele 400-600 de persoane care mor în fiecare zi. Cu toții contribuim la acest tribut pe care îl plătim, din păcate, pandemiei.
  • Trebuie să încetăm și să mergem să ne vaccinăm. Cu cât ne vom vaccina mai mulți, mai repede, cu atât mai mult această pandemie va fi pusă la respect.

––––––

Articolul face parte din demersul RoMâine.

Platforma de sănătate RoMâine este locul în care românii au ocazia să își aducă aminte și să exerseze cele mai importante valori umane, precum Respectul, Empatia, Încrederea, Speranța sau Grija. Este o școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități de renume și oameni de rând, pentru a găsi soluții să facem România bine.

#RoMaine #RespectRoMaine #RespectRoMaineMedLife

Citește și:

VIDEO Ce trebuie să știm despre vaccinul anti-COVID la copii? Dr. Valeria Herdea: Este nevoie să îi protejăm pe copii, nu-i putem izola sub un clopot de sticlă/ Recomandările pentru părinți

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro