Sari direct la conținut

VIDEO Doi elefanți care au devenit agresivi i-au pus pe fugă pe spectatorii unui circ din Rusia

HotNews.ro
Elefanti agresivi la spectacol, Foto: Captura video
Elefanti agresivi la spectacol, Foto: Captura video

Doi elefanţi au devenit agresivi în timpul unui spectacol de circ în oraşul rus Kazan, forţând unii spectatori să fugă, incident care a condus luni la deschiderea unei anchete oficiale pentru a identifica posibilii responsabili, relatează AFP.

„Doi elefanţi au început să se comporte agresiv” în timpul spectacolului din capitala Republicii Tatarstan, „şi au încercat să părăsească arena prin gradenele spectatorilor”, a declarat biroul regional al Comitetului de anchetă într-un comunicat.

„Datorită intervenţiei dresorilor, animalele au rămas în arenă şi niciun spectator nu a fost rănit’, a afirmat sursa citată.

Comitetul a început „verificări preliminare” pentru a stabili „de ce angajaţii circului au lăsat animalele să se manifeste cu o asemenea agresivitate”.

„Disputa” a avut loc între doi elefanţi, Jenny şi Magda, care „probabil căutau atenţia dresorului” şi erau geloşi unul pe celălalt, a declarat circul din Kazan într-un comunicat.

În timpul spectacolului, unul dintre elefanţi a început să-l lovească pe celălalt cu trompa, înainte de a încerca să părăsească scena, potrivit unei înregistrări video difuzate de agenţia de ştiri locală Tatarinform. Spectatorii din primele rânduri şi-au părăsit locurile şi au urcat în gradene de teamă că animalele îi vor ataca. (AGERPRES)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro