VIDEO Dragoş Pătraru îşi retrage emisiunea „Starea Naţiei” de la Prima TV, după aproape cinci ani: „De această dată nu avem niciun motiv de scandal”
Dragoș Pătraru a anunțat că își retrage „Starea Naţiei” de la Prima TV, el spunând că de această dată nu există niciun motiv de scandal, doar că nu a fost plătit la zi de către postul de televiziune, care îi găzduiește emisiunea începând cu august 2018.
Într-un mesaj video transmis pe canalul său de Youtube, Pătraru explică motivele acestei decizii spunând că, dincolo de „frecușurile inerente”, de această dată nu există niciun motiv de scandal. El spune că a reziliat contractul cu postul de televiziune pe motiv de neplată.
- „Relaţia comercială dintre cele două firme a devenit una toxică, în sensul că noi livram marfa la zi, fără nicio întârziere, iar clientul nostru nu plătea marfa livrată la timp, acumulând întârzieri pe care noi nu le puteam accepta.
- Astfel, între a avea în continuare emisiune la televizor şi stima de sine, pe care aproape că o pierdusem, am ales să salvez stima de sine”, afirmă Dragoș Pătraru.
El mai spune că luase această decizie de mai mult timp și că a încercat să negocieze până în ultimul moment, însă „nu s-a putut”.
„Starea Nației” era găzduită de Prima TV din august 2018, după ce înainte fusese difuzată de TVR, contractul fiind reziliat în urma unui scandal în care realizatorul a acuzat amestec în politica editorială și alte nereguli, difuzând inclusiv înregistrări cu directoarea TVR, Doina Gradea. Și România TV și Digi 24 i-au găzduit, anterior, emisiunea.