Sari direct la conținut

VIDEO Drumul Expres Craiova – Pitești: Cum arată acum cel mai spectaculos pod de pe tronsonul ce se va deschide în primăvară

HotNews.ro
Podul peste Olt pe drumul expres Craiova - Pitesti, Foto: Captura YouTube
Podul peste Olt pe drumul expres Craiova - Pitesti, Foto: Captura YouTube

Lucrările la Tronsonul 2 al Drumului Expres DX12 Craiova – Pitești au fost reluate, iar deschiderea circulației pe cei circa 40 de kilometri care ar reprezenta practic o variantă de ocolire pentru Balș și Slatina ar urma să se facă în primăvară. Până atunci, mai sunt câteva puncte cheie unde se lucrează intens, unul fiind podul foarte lung peste Olt la sud de Slatina.

De pe întreg lotul de circa 40 de kilometri care va ocoli Balșul și Slatina, tronson ce ar trebui să fie deschis peste câteva luni, cea mai impresionantă lucrare este Podul peste Olt și peste balta Milcov la Sud de Slatina.

Podul peste Olt are o deschidere centrală de circa 70 de metri, iar el practic se continuă cu un viaduct cu o lungime totală de peste 1,7 km cu 38 de deschideri mai mici care „urcă” drumul expres mai departe pe dealul din capătul luncii, la sud de Slatina.

În prezent, pe lângă lucrările de montare a parapetelor, a panourilor fonoabsorbante pe laterale și marcaje, constructorul român UMB mai lucrează la un capăt la zidul de sprijin și legătura viaductului cu restul drumului expres.

Imagine la 360 de grade realizată cu drona:

Drumul Expres Craiova – Pitești: Podul peste Olt și Balta Milcov, la sud de Slatina

Poate cea mai impresionantă lucrare de pe întreg Drumul Expres Craiova – Pitești este Podul peste Olt și peste balta Milcov la Sud de Slatina. Nefinalizarea în 2021 a viaductului este practic unul din cele trei motive care au făcut imposibilă deschiderea traficului până la finele anului precedent.

Podul peste Olt are o deschidere centrală de circa 70 de metri, iar el practic se continuă cu un viaduct cu o lungime totală de peste 1,7 km cu 38 de deschideri mai mici care „urcă” drumul expres mai departe pe dealul din capătul luncii, la sud de Slatina.

În acest punct UMB a reușit abia la final de septembrie 2021 să monteze „ultima piesă din puzzle” – tablierele metalice de 53 de metri și de peste 160 de tone fiecare peste râul Olt. După acel moment constructorul a lucrat serios la finalizarea întregului viaduct.

Asociația Pro Infrastructura a publicat la începutul anului un clip video impresionant cu Podul peste Olt – un timelapse pe o perioadă de 6 luni pe șantier ce ilustra perfect progresul înregistrat de constructorul român.

Tronsonul 2: Balș – Slatina

Lungime: 39,85 km

Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km

Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct (România)

Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)

Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)

Termen de finalizare: Q1 2022

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spațiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro