Sari direct la conținut

​​VIDEO Ducii de Sussex au participat la Londra la una dintre ultimele lor îndatoriri regale

HotNews.ro
Meghan si Harry, Foto: Captura YouTube
Meghan si Harry, Foto: Captura YouTube

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, şi-au făcut joi seara apariţia, zâmbitori şi relaxaţi, la un eveniment oficial din Londra, printre ultimele la care participă după ce se vor retrage din monarhia britanică la sfârşitul acestei luni pentru a locui în Canada, relatează Agerpres citând agenția EFE.

Harry şi Meghan, a căror ieşire din familia regală britanică a fost denumită „Megxit” de mass-media britanice, au participat la o decernare de premii care recompensează reuşitele sportive ale unor militari care au fost răniţi la datorie.

În mijlocul unei ample atenţii mediatice, cuplul a conversat însufleţit cu cei prezenţi la evenimentul desfăşurat în Mansion House, din London City (centrul financiar).

A fost una dintre ultimele îndatoriri oficiale pe care ducii le îndeplinesc ca membri ai familiei regale, înainte de a părăsi definitiv Marea Britanie în data de 31 martie şi de a se stabili în Canada şi de a căuta un mod de a deveni independenţi din punct de vedere financiar.

Prinţul Harry, având la activ o carieră militară de 10 ani şi o misiune în Afganistan, va păstra titlul de locotenent de armată după ce se va retrage din viaţa publică, însă rangurile sale militare onorifice vor fi suspendate, conform acordului de renunţare.

În pofida serii ploioase din Londra, un mare număr de persoane s-au adunat în jurul Mansion House pentru a-i vedea pe Harry şi Meghan, care au venit în Marea Britanie fără fiul lor Archie, care nu a împlinit încă un an şi care a rămas în Canada în îngrijirea unei bone.

La înmânarea premiilor, prinţul Harry s-a declarat „mândru” că şi-a slujit ţara şi pe regina Elisabeta a II-a, bunica sa, făcând aluzie la trecutul său militar.

Pe ducii de Sussex îi aşteaptă şi alte evenimente luna aceasta, precum inaugurarea vineri de către Harry a muzeului Silverstone (din afara Londrei) din cadrul circuitului de Formula 1, alături de pilotul britanic Lewis Hamilton.

Se aşteaptă, de asemenea, ca prinţul să participe pe 9 martie la o slujbă religioasă la Westminster Abbey din Londra, alături de regină, pentru a sărbători Ziua Commonwealth-ului (Comunitatea Naţiunilor).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro