VIDEO „Dune”, „Coda” şi „West Side Story” – printre filmele nominalizate la Globurile de Aur 2022
„Dune”, „Coda”, „Belfast”, „King Richard” şi „The Power of the Dog” vor candida la Globul de Aur pentru cel mai bun film dramatic la cea de-a 79-a ediţie a premiilor, care nu va fi transmisă la televiziune, după boicotul impus de marile studiouri de la Hollywood, anunță luni EFE și Agerpres.
La categoria cel mai bun musical sau comedie aspiră filme precum „Cyrano”, „Don’t Look Up”, „Licorice Pizza”, „Tick, tick… Boom!”, şi „West Side Story”, a anunţat luni Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA) care decernează anual Globurile de Aur.
Organizaţia este decisă să înmâneze premiile la ceremonia prevăzută pentru 9 ianuarie anul viitor, deşi postul NBC a anunţat că nu va mai difuza evenimentul.
De asemenea, „Madres Paralelas”, cea mai recentă producţie a cineastului spaniol Pedro Almodovar, a fost nominalizată la cel mai bun film străin.
La rândul său, Javier Bardem a primit o nominalizare la categoria cel mai bun actor pentru rolul său din filmul „Being the Ricardos”, în timp ce compozitorul Alberto Iglesias (colaboratorul obişnuit al lui Almodovar) a fost nominalizat la categoria cea mai bună coloană sonoră originală pentru „Madres Paralelas”.
Este cea de-a 9-a nominalizare pentru Almodovar, care a mai câştigat Globul de Aur cu „Todo sobre mi madre” (1999) şi „Hable con ella” (2002), şi care la ediţia de anul viitor va avea ca rivale filmele „Compartment Nr.6” (Germania, Rusia şi Finlanda), „Drive My Car” (Japonia), „The Hand of God” (Italia) şi „A Hero” (Iran şi Franţa).
Printre actorii latino-americani, pe lângă cei spanioli, care au primit nominalizări se numără şi artistul guatemalez Oscar Isaac, la secţia televiziune, pentru rolul său din miniseria difuzată de HBO, „Scenes from a Marriage”.
La rândul lor, actriţa americană de origine columbiană, Rachel Zegler, şi cea de origine portoricană, Ariana Debose, sunt nominalizate la categoriile cea mai bună actriţă în rol principal şi, respectiv, în rol secundar pentru rolurile lor din noua versiune a musicalului „West Side Story”, regizat de Steven Spielberg.
Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 9 ianuarie anul viitor într-o gală care nu va fi difuzată la televiziune şi despre care nu se cunosc detalii.
În iulie anul acesta, postul NBC, care transmitea în mod tradiţional ceremonia Globurilor de Aur din 1996, a anunţat că nu va difuza evenimentul în urma acuzaţiilor de corupţie şi lipsă de diversitate în rândul membrilor săi.
Totuşi, HFPA, care a integrat un grup de 20 noi membri şi a aprobat un cod de conduită pentru a-şi reface imaginea, este dispusă să-şi continue calendarul şi a anunţat luni nominalizările de pe canalul său de YouTube, avându-l ca prezentator pe rapperul Snoop Dogg.