VIDEO Elena Udrea, gest controversat in timpul votului din Parlament/ Udrea: E un semn pe care l-am facut unei persoane dragi mie, careia am vrut sa-i transmit ca "totul e in regula"
Fostul ministru Elena Udrea a facut un gest controversat luni, in Parlament, in timpul sedintei in care deputatii urmau sa dea votul pe mai multe cereri ale DNA care o privesc si care vizeaza incuviintarea urmaririi penale si arestarea sa preventiva in doua dosare, „Gala Bute” si „Microsoft”.
UPDATE Udrea explica pe facebook gestul facut: Vad ca gestul meu Parlament in care am dus mana la nas a creat mare valva si s-a transformat in subiect de analiza semiotica. In realitate, e un semn pe care l-am facut unei persoane dragi mie, careia am vrut sa-i transmit ca „totul e in regula”.
Elena Udrea si-a atins nara dreapta cu degetul in doua randuri, un gest care ar putea fi asociat limbajului mafiot. Intr-unul din cazuri, fostul ministru sta asezat in scaunul din Paralment, in timp ce in celalalt Elena Udrea se uita in direct camerele de luat vederi.
Antena 3 a transmis imaginile cu gestul Elenei Udrea, titrand „Udrea, gest mafiot la finalul discursului”.
In limbajul mafiot exista diferite versiuni de interpretare a unui astfel de gest, el reprezentand fie o amenintare fie un avertisment.