VIDEO Elon Musk a primit aprobarea de a construi tunele pentru transport de mare viteză între aeroportul Chicago și centrul orașului
Primarul orașului Chicago, Rahm Emanuel, a anunțat că a selectat compania lui Elon Musk, Boring Company, pentru a construi tunele care să permită transportul de mare viteză între centrul orașului Chicago și aeroportul O’Hare, scrie The Verge. Elon Musk a anunțat în 2017 înființarea Boring Company, o companie de foraj care va construi tunele ce vor permite scurtarea incredibilă a călătoriilor dintre marile orașe, dar vor contribui și la micșorarea blocajelor din trafic. Proiectul prevede viteze de aproximativ 200 km/h.
Compania și-a propus ca drumul dintre aeroportul O’Hare și Block 37 din zona centrală Loop să dureze 12 minute și capsulele de 16 locuri să plece o dată la 30 de secunde. Cu transportul public (trenul Blue Line) călătoria durează 40 de minute. Drumul este de aproximativ 25 de km.
Investiția ar fi de aproximativ un miliard de dolari și ar urma să fie finanțată de companie, fără să fie folosiți bani publici. Compania ar urma însă să colecteze banii din bilete, din publicitate și din produsele care ar putea fi vândute în capsulele care vor călători cu mare viteză.
Consiliul general al orașului va începe discuții cu compania lui Musk pentru a decide termenii exacți ai contractului.
Tunelele gândite de Musk sunt și pentru mașini și ar avea o rețea de lifturi care să permită unei mașini să treacă de la un tunel la altul, în funcție de locul unde șoferul vrea să ajungă. Conform planului propus de Musk, automobilele obișnuite ar fi prinse pe ”sănii” speciale ce ar călători cu până la 200 km/h prin tunele.
Musk este în discuții avansate și cu orașul Los Angeles, pentru un tunel de 6,5 km și a primit și drept de foraj în Washington.