VIDEO Emiratele Arabe Unite vor să trimită o femeie în spațiu
O femeie a intrat în istoria Emiratelor Arabe Unite după ce a devenit primul astronaut al acestei țări, relatează CNN.
Anunțul selectării lui Noura Al-Matroushi a fost făcut pe Twitter de către premierul regatului din zona Golfului, șeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum. Aceasta va fi unul dintre cei doi astronauți ai țării care urmează să fie pregătiți la centrul aerospațial al Emiratelor.
Al-Matroushi și Mohammed Al-Mulla au fost aleși dintr-o listă de peste 4.000 de candidați care s-au înscris pentru programul de astronauți, potrivit șeicului Al-Maktoum
„Națiunea mi-a oferit momente de neuitat astăzi. Intenționez să lucrez din greu să inscripționez momentele și realizările istorice în memoria poporului nostru”, a scris Al-Matroushi pe Twitter, totodată mulțumind „conducerii nostre înțelepte” și echipei de la centrul aerospațial al EAU.
Al-Matroushi s-a născut în 1993 și este licențiată în inginerie mecanică, obținând diploma la Universitatea Emiratelor Arabe Unite. Aceasta lucrează la Compania Națională a Petrolului a Emiratelor.
Al-Mulla, bărbatul ales pentru programul de astronauți, lucrează ca pilot pentru poliția din Dubai, fiind și șeful departamentului de instruire al acesteia.
Cei doi se vor antrena alături de astronauții NASA pentru explorare spațială în viitor, potrivit șeicului Al-Maktoum.
Citește și: