Sari direct la conținut

VIDEO ​#EuroIMPACT Corina Crețu așteaptă clarificări de la Viorica Dăncilă. „Ne dorim răspunsuri să ştim dacă mai doresc să folosească fonduri europene pentru spitale regionale”

HotNews.ro
Corina Cretu, Foto: Hotnews
Corina Cretu, Foto: Hotnews

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, aşteaptă clarificări din partea Guvernului în privinţa finanţării spitalelor regionale de la Cluj, Iaşi şi Craiova. Aceasta a declarat la conferința de presă din cadrul evenimentului EuroIMPACT, organizat la București de Institutul European din România în parteneriat cu Hotnews.ro – StartupCafe.ro, că va avea o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă.

Corina Creţu vrea clarificări în urma declaraţiilor că realizarea proiectelor ar trebui să se facă în parteneriat public privat în loc de fonduri europene. „Pentru mine a venit ca o supriză aceasta nouă poziţionare pentru care nu am confirmare. Ne dorim să avem clarificări în această privinţă. Noi discutăm de ani de zile, avem corespondenţă între serviciile noastre şi autorităţile naţionale. De pildă, în ceea ce priveşte spitalele regionale, având în vedere progresele care s-au făcut, nivelul foarte înaintat al studiilor de fezabilitate care s-au făcut. Am înţeles inclusiv din declaraţiile doamnei Sorina Pintea că proiectele celor trei spitale regionale de la Cluj, Iaşi şi de la Craiova vor fi trimise la comisie pana la sfârșitul anului. De aceea, voi ruga pe dna prim-ministru să ne confirme dacă acest lucru este valabil”, a declarat Corina Creţu.

Comisarul european a spus că autorităţile române au comunicat o sumă mai mare în privinţa studiului de fezabilitate pentru proiectul spitalelor regionale. „Am subliniat în repetate rânduri cu toate guvernele, începând cu Guvernul Ponta, am semnat în 2015 acest program operaţional regional. A fost dorinţa Guvernului României de atunci să introducem aceste trei spitale regionale- 300 de milioane de euro, 150 de milioane de euro finanţare europeană, 150 de milioane finanţare naţională şi locală. Între timp s-au făcut studiile de fezabilitate. Aici vreau să spun că e o inadvertenţă şi o greşeală în ceea ce s-a declarat, aceea că studiul de fezabilitate al Băncii Europene de Investiţii ar costa 120 de milioane de euro, în realitate costa 1,8 milioane de euro. Este un serviciu oferit de Banca Europeană de Investiţii”, a spus Corina Creţu.

Până acum designul celor trei spitale regionale a costat 105 milioane de euro, din care 40 de milioane pentru spitalul de la Iaşi, 40 milioane de la Cluj şi 25 de milioane pentru Craiova. Corina Creţu a spus că e important pentru Comisia Europeană să ştie dacă Guvernul României mai vrea bani europeni pentru spitale.

„Pentru noi este important să avem o decizie guvernamentală privitoare la modul în care se va acoperi acest deficit existent pentru construirea spitalelor. Voi avea o întâlnire cu premierul. Şi imediat după această întâlnire voi transmite o scrisoare oficială. Din punctul acesta de vedere, ne dorim răspunsuri să ştim dacă mai doresc să folosească fonduri europene pentru spitale regionale. Putem explora împreună de a mări această sumă pentru spitalele regionale în funcţie de ce doresc. Atât domnul Ponta, cât şi domnul Dragnea au spus că la spitalele regionale nu renunţă în negocieri la momentul acela”, a arătat comisarul european.

Declaraţiile au venit după ce într-o postare pe Facebook de săptămâna trecută, consilierul guvernamental Darius Vâlcov a sugerat că în locul fondurilor europene ar fi mai fezabilă construcția de spitale în parteneriat public-privat. „Cifrele nu mint niciodată. Hai sa vedem! Comisia Europeană alocă României 150 milioane euro pentru studiile şi construcţia (inclusiv dotarea) a 3 spitale. Studiile, conform Băncii Europene de Investiţii, cei care le şi elaborează, costă 120 milioane euro. Conform aceloraşi studii BEI, construcţia şi dotarea celor 3 spitale costă 1,2 miliarde euro. (Probabil din cele 30 de milioane euro rămase.) Între timp, statul român scoate în parteneriat public privat studiul, construcţia şi dotarea unui spital, cu 140 milioane euro. Asta, ca să înţelegem exact cum stau lucrurile!”, a scris Vâlcov pe Facebook.

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro