VIDEO Euronews: Ar putea deveni Romania viitorul nod energetic al Uniunii Europene?
Si daca Romania ar reveni pe harta hidrocarburilor? se intreaba ziaristii de la EuroNews. In 2012, explorarile companiei petroliere OMV Petrom au scos la lumina zilei un enorm zacamant de gaze, in ape adanci, in largul tarmului romanesc, in Marea Neagra. In aceasta vara, un zacamant petrolier a fost descoperit mai aproape de tarm, fiind vorba de cea mai importanta descoperire din Romania in ultimii zece ani.
Exploatarea acestui aur negru ar putea redesena harta energetica europeana, potrivit EuroNews. Mariana Gheorghe, presedintele OMV Petrom, este convinsa de acest lucru: „Am aici un esantion din titeiul extras din putul Marina-1 care ne reda increderea in potentialul Marii Negre pentru Europa. In plus, speram ca descoperind si exploatand gazul din Marea Neagra, Romania va scapa de importurile de gaze. Si dincolo de asta, daca aceste cantitati descoperite se dovedesc importante, aceste descoperiri ar putea acoperi o parte din consumul european”.
Ucraina se baza si ea pe descoperirea de zacaminte de hidrocarburi offshore, dar anexarea Crimeii in martie a pus capat acestor vise.
O alternativa la gazul rusesc
Romania isi produce marea majoritate a gazului pe care il consuma, neimportind decat mai putin de 20 % din Rusia. In conditiile in care increderea in partenerul rus este pusa sub semnul intrebarii in fiecare zi, noi zacaminte offshore s-ar putea dovedi vitale. Profesorul Silviu Negut crede ca Romania are vocatia de a deveni un hub energetic a Uniunii Europena. Ramane un singur obstacol de depasit: „actiunea agresiva a Rusiei pentru a controla toata energia din regiunea Marii Negre … Cred ca UE ar trebui sa actioneze ca un bloc regional unit. Aici este solutia, nicaieri in alta parte”.
Rusia a anuntat ca abandoneaza proiectul South Stream. UE sustine un traseu alternativ de gazoduct prin Turcia care sa garanteze aprovizionarea Europei centrale si de est si doreste sa intensifice traficul gazeifer intre Georgia si Romania.
Romania trebuie sa-si imbunatateasca si sa finalizeze conexiunile retelei sale de gazoducte cu cele din Bulgaria, Ungaria si Moldova. Comisia Europeana insista asupra necesitatii de a se dota cu gazoducte dublu sens, pentru a proteja Europa de capriciile Rusiei. Daca Moscova inchide azi robinetul, Romania nu ar putea sa-si aprovizioneze vecinii decat in mica masura. Reteaua sa nu este inca total echipata cu sisteme de inversare a fluxului si conexiunile transnationale se confrunta cu diferente de norme si obstacole politice.
EuroNews noteaza ca Romania a fost una dintre primele tari europene unde a fost descoperit si exploatat la scara mare petrol. Primele foraje comerciale dateaza din 1857. Dar 90% din puturile romanesti sunt „mature” iar productia lor se reduce cu 10 % pe an. Cele 700 de milioane de barili de rezerve sigure le garanteaza 10 ani suplimentari de viata, dar longevitatea lor ar putea fi sporita prin folosirea de noi tehnici precum injectia de vapori.
Ziaristii de la EuroNews noteaza si revolutia verde din Romania: izolarea cladirilor finantata in principal din fonduri europene, dar si investitiile masive in energiile regenerabile.
„Bucurestiul a inteles bine: doar o tranzitie a aurului negru spre aurul verde va garanta securitatea energetica a tarii pe termen lung”, este concluzia acestui articol.