Sari direct la conținut

VIDEO: Ford prezinta la Geneva conceptul Iosis MAX

HotNews.ro

Ford va prezenta la salonul auto de la Geneva conceptul Iosis MAX, care da indicii despre cum vor arata noile generatii ale Focus si C MAX, scrie revista britanica Auto Express. Ford va construi la Craiova o masina de clasa mica din 2010, ramane de vazut daca va fi varianta de serie a acestui concept…

Iosis MAX e parte a seriei de concepte care se incadreaza in ceea ce Ford numeste „design kinetic”, serie inceputa acum cinci ani. Conceptul e mai mic decat C MAX, dar in varianta de serie masina va fi mai lunga, va avea cinci locuri si posibil o varianta de sapte locuri, noteaza revista britanica.

Auto Express mai scrie ca Ford inca dezbate daca elementele de design ale conceptului vor ajunge mai intai pe noua generatie C MAX sau pe noul Focus. In functie de decizia companiei, conceptul va intra in productia de serie fie in 2010 sau in 2011.

Totusi, din cauza crizei financiare Ford se gandeste la noi reduceri ale productiei in Europa, a spus luni John Fleming, seful filialei europene. El remarca faptul ca acum un an Ford considera insuficiente capacitatile sale de productie pe continent, insa acum se vede nevoita sa mai taie productia pentru a o corela cu cererea.

Ford va incepe in a doua parte a anului productia utilitarei Transit Connect la Craiova, iar de la anul va fabrica un model de clasa mica, dar nu Fiesta.

Iata un scurt film despre realizarea conceptului:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro