VIDEO Formatia Expatriate deschide concertul Placebo
Expatriate este prima trupa confirmata in deschiderea concertului Placebo, informeaza One Event. Evenimentul va avea loc la Romexpo, pe 21 iunie.
Formatia Expatriate vine din Australia, tara in care au cunoscut succesul inca de la debut, o data cu lansarea albumului In the Midst of This. Materialul i-a adus nominalizari la categoriile “Best New Band” si “Best New Album”, in cadrul Premiilor ARIA (echivalentul australian al BRIT AWARDS).
Inca de la inceput vor fi comparati cu trupe ca INXS si The Killers, iar turneele alaturi de Silverchair sau Wolfmother, precum si prezenta pe scena celui mai mare festival din Australia, Big Day Out, vor atrage atentia caselor de discuri europene. In toamna anului trecut, Ben King (voce si chitara), Christo (baterie, percutie), Damian Press (chitara) si Dave Molland (bas) se muta in Berlin.
Primul contact cu publicul european este facut in turneul sold-out de cluburi din iarna, alaturi de dEUS. Debutul discografic este programat pentru luna mai cu single-ul “Crazy”. In aceasta vara, Expatriate va concerta in cadrul unor festivaluri importante, precum Rock Am Ring/Rock Im Park, Novarock si Rock Werchter, dar si in deschiderea concertului Placebo, pe 21 iunie, la Romexpo.
Vezi aici pagina de myspace si site-ul oficial al trupei.
Biletele pentru concertul Placebo din 21 iunie 2009 se comercializeaza la preturile de 175 RON (Zona A – in fata scenei), respectiv 100 RON (Zona B). Tichetele pot fi procurate online la MyTicket.ro si din reteaua Diverta, Magazinul Muzica, Librariile Carturesti, cluburile Control, Fabrica si Fire. Evenimentul este produs de One Event.