VIDEO Formatia 'Omul Cu Sobolani' a fost huiduita la Iasi dupa un concert dezastruos
Formatia rock alternativ ‘Omul cu sobolani’ a fost huiduita, duminica seara, de fanii nemultumiti de prestatia acesteia intr-un concert sustinut la Iasi. Potrivit site-ului Metalhead.ro, concertul a durat aproximativ 20 de minute, iar solistul trupei, Dan Amariei, a fost prezent pe scena nu mai mult de 10 minute si intr-o forma deplorabila.
Majoritatea celor prezenti la concert au fost nemultumiti de prestatia trupei, unii dintre acestia au cerut managerilor sa-si primeasca banii inapoi. „OCS si-a batut joc de publicul din Iasi si nici macar nu si-a cerut scuze”, a declarat un fan, citat de Metalhead.ro.
Tinand cont de reactiile aparute dupa incheierea concertului, organizatorii au intentionat sa restuie publicului banii platiti pe bilete, dar in final au renuntat la aceasta initiativa.
Imagini de la sfarsitul concertului