VIDEO FOTO O nouă autostradă amânată: Lotul 4 A1 Lugoj – Deva ar putea fi gata abia vara viitoare, iar bucata Deva – Simeria mai stă închisă două săptămâni / Unde au apărut probleme pe șantier
Cei 22 km de pe Lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva ar putea fi terminați abia în vara lui 2019, după ce constructorul s-a lovit de o alunecare de teren în zona dealului Șoimuș, incident care a dus la necesitatea unor lucrări suplimentare. Inițial, autoritățile de la drumuri sperau ca Lotul 4, ajuns la un stadiu de 94%, să fie gata până la final de 2018. „Am discutat cu constructorul care ne-a transmis că va respecta termenul contractual care este luna august 2019, dar face toate eforturile să termine mai repede”, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanții Companiei de Drumuri. În același timp, constructorul a cerut CNAIR prelungirea măsurii de închidere a traficului pe tronsonul Deva – Simeria până pe 29 noiembrie pentru a putea conecta la rețea lotul aflat în construcție.
„Anterior, constructorul ne-a dat asigurări că face tot posibilul să finalizeze lotul până la finalul acestui an, dar se pare că e mai greu decât și-au închipuit ei. Având în vedere volumul de muncă acolo, nici nu dorim să punem presiune pe constructor. Noi nu avem ce să le reproșăm, acolo constructorul are o mobilizare exemplară”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru HotNews.ro.
Între timp, Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL a solicitat Companiei de Drumuri prelungirea închiderii circulației pe tronsonul de autostrada A1, între km 353+660 și km 368+650, cuprins între Nodul rutier Deva și Nodul rutier Simeria și devierea traficului pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, în perioada 16.11.2018 – 29.11.2018.
„Având in vedere faptul că execuția lucrărilor necesare realizării conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție) se află într-un stadiu avansat, antreprenorul depune eforturi in vederea deschiderii traficului, pe tronsonul de autostrada A1, intre km 353+660 si km 368+650, cuprins intre Nodul rutier Deva și Nodul rutier Simeria în cel mai scurt timp posibil”, a transmis CNAIR într-un comunicat remis HotNews.ro.
Pro Infrastructura: „Avem în sfârșit primul termen realist”
În urmă cu câteva zile, Asocierea SC Tehnostrade SRL – SC SPEDITION UMB SRL transmitea că lucrările vor fi gata până în vara lui 2019 și că lucrările de la Șoimuș reprezintă o premieră tehnică în România. Constructorul informa că sunt mobilizați în total un număr de 800 de oameni, dintre care aproximativ 100 sunt specialişti, ingineri, directori şi coordonatori de proiect, dar și că pe șantier acționează circa 300 de utilaje specifice.
După anunțul constructorilor, Asociația Pro Infrastructură a reacționat și a apreciat termenul de finalizare ca fiind unul realist.
„După doi ani de promisiuni fanteziste, manipulare și minciuni, avem în sfârșit primul termen realist pentru finalizarea lotului 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva înaintat public chiar de către constructor (UMB): august 2019”, a scris API pe contul oficial de Facebook, publicând și o serie de fotografii realizate de un membru al comunității forumului peundemerg.ro
Unde au apărut problemele: O parte din dealul Șoimuș a luat-o la vale
Pe lotul 4, deși majoritatea lucrărilor la autostradă sunt gata, o porțiune de teren în zona dealului Șoimuș s-a surpat exact în zona zidului de sprijin de lângă viitorul corp al autostrăzii. Alunecarea de teren a dat peste cap planurile constructorului care s-a mobilizat pentru a remedia situația.
„Din informațiile vehiculate până acum, zona alunecării de teren este una de falie geologică, având alte caracteristici decât restul dealului. Primele semne au apărut încă de la finalul lui 2017”, transmitea Asociația Pro Infrastructură (API) în urmă cu două săptămâni.
„Acesta este un nou exemplu de pregătire defectuoasă a proiectului la nivel de studiu de fezabilitate. În porțiunea în cauză nu a fost executat nici măcar un foraj geotehnic de către proiectant (DIWI Consult). Rezultatul? În etapa de execuție apar probleme și întârzieri, plus costuri suplimentare!”, atrage atenția ONG-ul.
Un alt ONG, Asociația Construim România, a publicat recent un video realizat in dronă exact cu problemele de sol de pe dealul Șoimuș:
Într-un interviu acordat HotNews.ro, deputatul USR Cătălin Drulă, membru în Comisia de Transporturi din Camera Deputaților, acuza la rându-i documentația slabă pe baza căruia s-a făcut proiectul.
„În anii 2000 aceste studii nu se făceau la un nivel de detaliu suficient. (…) Avem deja o autostradă care s-a surpat și a fost închisă un an [n.r. Sibiu – Orăștie, lotul 3]. Avem o alta în curs de construcție unde dealul s-a surpat [n.r. Lugoj – Deva, Lot 4]. Știți ce spunea Studiul de Fezabilitate despre acel deal de la Șoimuș? Spunea că este un deal din gresii foarte stabile”, a detaliat Drulă.
–-
Restul Lotului 4 din A1 Lugoj – Deva e aproape finalizat:
–-
Lot 4 – km – 77+361 – km 99+500 / 22,14 Km – între Șoimuș și Ilia
Constructor: JV SPEDITION UMB SRL / TEHNOSTRADE SRL
Valoare contract: 419.4 milioane lei
Contract semnat: 1 august 2013
Termen de finalizare (inițial): mai 2016
Detalii despre acest proiect de autostradă măcinat de probleme: