Sari direct la conținut

​VIDEO FOTO Plimbare virtuală prin târgul de tehnologie IFA Berlin – Telefoane, tractoare, lumină, culoare și mâncare

HotNews.ro
Spectacol de lumina si culoare la IFA Berlin, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Spectacol de lumina si culoare la IFA Berlin, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

​Telefoane care se pliază, telefoane cu două ecrane, telefoane cu clapetă, frigidere care-și pot schimba culoarea, uriașe tuneluri formate din ecrane – sunt doar câteva dintre lucrurile ieșite din comun prezente la cel mai mare târg european de tehnologie al toamnei, IFA Berlin. Expoziția este un spectacol cu show-uri live de gătit, cântece, coruri, jocuri de lumini și standuri uriașe, cochete. La standurile de la IFA se găsesc și mașini și roboți și trotinete, dar și televizoare de zeci de mii de euro. Unele standuri au culori țipătoare, cele mai mici au sub 10 metri pătrați.

Târgul IFA (Internationale Funkausstellung) se desfășoara în Berlin din 1924 și la început a fost dedicat tehnologiilor legate de radio. În prezent este de departe cel mai important târg de tehnologie al toamnei. Spre deosebire de alte târguri de profil, IFA este gândit pentru public, acesta fiind unul dintre secretele rezistenței sale în timp.

Per total sunt peste 1.800 de companii pe o suprafață de 161.000 mp. Cele mai mari standuri sunt cele ale Samsung, Bosch, Siemens și T-Mobile. Sunt însă și sute de companii mici, de la unele care produc haine termoizolante cu baterii, până la producători de căști audio de mii de euro.

Cea mai interesantă lansare a fost de fapt o relansare: telefonul pliabil Galaxy Fold de la Samsung care costă enorm și are o poveste interesantă.

Temele principalele ale târgului au fost conectivitatea 5G și electrocasnicele smart. Față de anii trecuți au fost mai puțin prezente tehnologii precum 3D printing sau realitate virtuală.

Nu au lipsit nici cozile la mâncare, atât la cea gratuită, gătită la stand în plin spectacol, cât și la cea pe bani la restaurante, tonete sau food trucks. Prețurile nu erau mici: 3,5 euro un hot-dog, 6-8 euro o bucată de pizza și peste 15 euro un fel de mâncare mai consistent.

Valul de lumini format din ecranele OLED de la LG – LG OLED TV – The Massive curve of Nature

Aleea principala din Berlin Messe

Aglomerație la marile standuri germane de electrocasnice

Live cooking show la samsung

Mică brutărie italiană într-un stand mare de electrocasnice

Ornamente verzi la standul Bosch

Cor și găteală live la Bosch

Fructe

Aglomerație și electrocasnice conectate, la standul Bosch

Televizoare OLED la LG

Frigidere smart la Samsung

Procesor 5G de la Huawei

Centrul de presă

Telefoane Xiaomi

Bicicletă Jeep

Boxe cu Amazon Alexa

Roz nebunesc la standul T-Mobile

Huawei P30 Pro

Telefoane flexibile Samsung Galaxy Fold

Telefoane la standul Samsung

Fitbit Versa 1

Telefon LG cu două ecrane

Nokia 2720

Sony Xperia 5

Tractor la standul Liebherr

Stand de accesorii pentru cafea

Trotinete electrice

Vehiculul The Thumbler din filmele cu Batman

Coadă la un food-truck cu specific oriental

Ecran felxibil la TCL

Drona de la DJI

Cafenea

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro