Sari direct la conținut

VIDEO FOTOGALERIE Alexandru Ciucu a lansat colectia VANITY.HIM

HotNews.ro

Alexandru Ciucu a lansat joi, 26 februarie, in sala Atlas a Hotelului Radisson SAS, colectia VANITY.HIM de Ceremonie si SmartBusiness 2009. Designerul isi propune reinventarea costumului barbatesc, prin folosirea unor teme clasice.

Prezentarea a fost deschisa de un moment recitativ, asigurat de vocea lui Florian Pittis. Corydon, poezia lui Radu Stanca, a oferit motto-ul serii: „Sunt cel mai frumos din orasul acesta”.

Evenimentul s-a bucurat de prezenta mai multor personalitati mondene ale showbiz-ului romanesc, cum ar fi: Vlad Mirita, Catalin Dezbracatu, Monica Columbeanu, Leonard Miron, Liliana Turoiu Udrea, Luis Lazarus, Trupa Distinto, Razvan Popescu, Daniel Iordachioaie, Liviu Varciu impreuna cu sotia sa Adelina, Mircea Ciopraga, DJ Optik, Alin Galatescu, Alexandru Macavei, Roxy Rocks, Ianna (Ladies) si multi altii.

“VANITY.HIM transmite atitudinea masculina cu “M” mare. Intreaga colectie vrea sa revitalizeze accesorii si concepte din vestimentatia clasica pentru barbati. Atat piesele de Ceremonie, cat si cele SmartBusiness sunt croite pe tiparul retromodernismului si a reinventarii valorilor masculine”, a declarat designerul Alexandru Ciucu.

Colectia VANITY.HIM vorbeste despre barbatul rafinat, elegant, intotdeauna atent la detalii. Mandru de ceea ce este, EL este capabil sa puna in valoare hainele pe care le poarta si sa imprime in viziunea celorlalti un stil propriu, masculin, ce il individualizeaza.

“George Bernard Shaw zicea ca nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim ci imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam”, spune designerul referindu-se la colectia de SmartBusiness.

VANITY.HIM
Foto: Hotnews

Adeptii vestimentatiei SmartBusiness isi desfasoara activitatea intr-un mediu liber si putin conformist. Piesele SmartBusiness sunt definite de joc, vitalitate si curaj. Lana si bumbac, stofe folosite in combinatii de culori indraznete cum ar fi: roz, verde crud, caramiziu sau mov; carouri de diverse marimi, dungi late in combinatie cu dungi subtiri; folosirea cravatei si a papionului din acelasi material ca si camasa sau costumul, captuseala in constrast, toate sunt propuneri novatoare, neobisnuite, dar care respecta principiile armoniei compozitionale si coloristice.

Prin colectia de SmartBusiness, designerul Alexandru Ciucu vrea sa readuca in atentia vestimentatiei masculine trench-ul pentru sezonul de primavara si pardesiul, la unul sau la doua randuri de nasturi, strans in talie sau drept. Accesorile propuse sunt batista, cravata slim, butonii si balenele de sidef pentru camasi.

Inovatia si revitalizarea elementelor clasice de vestimentatie masculina sunt principalele atribute care isi pun amprenta si asupra colectiei de Ceremonie. Designerul a folosit tesaturi de cea mai buna calitate: matase, lana cu matase, brocarturi, satinuri, cu diverse motive florale sau geometrice. Culori ca argintiu, ivoire, maron, bleumarin, insotite bineinteles de negru sau alb, sunt imbinate armonios pentru crearea conceptului de ceremonie si eleganta.

Elementul principal este redingota, “ruda rebela a fracului” cum o defineste designerul. Din matase brocart sau in combinatii de mat cu lucios, redingota este propusa pentru a pastra aceeasi nota de eleganta si sobrietate. Predomina camasile cu dantela, accesorile aristocrate cum sunt esarfa, acul de cravata sau braul.

“Am creat aceasta colectie pentru fiecare barbat care vrea sa fie nobil intr-un moment special din viata lui. Piesele folosite si amestecurile cromatice si compozitionale doresc reinventarea clasicului. De exemplu, am reintrodus vesta ca element vestimentar obligatoriu pentru o tinuta de ceremonie pentru ca vreau sa revigorez concepte vestimentare masculine ce impun o atitudine princiara, aristocrata”, spune Alexandru Ciucu.

VANITY.HIM – Alexandru Ciucu, 26.02.2009

Despre Alexandru Ciucu

Unic pe piata din Romania pentru serviciile pe care le ofera, Alexandru Ciucu creeaza costume si camasi barbatesti la comanda, aducand in prim plan un nou concept, anume acela de consultanta vestimentara customizata, exclusiv destinata barbatilor.

Atelierul de croitorie pentru barbati “Alexandru Ciucu” este exclusivist prin design, calitatea materialelor, a lucraturii si a consilierii oferite clientului.

Designerul ofera consiliere vestimentara fiecarui client in parte, tinand cont de dorintele si conformatia acestuia. Creatiile Alexandru Ciucu se incadreaza in segmentele Ceremonie si SmartBusiness.

VANITY.HIM
Foto: Hotnews
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro