VIDEO „Golden Gate-ul” de peste Dunăre. Cum va arăta Podul de la Brăila și în ce stadiu sunt acum lucrările
Podul peste Dunăre de la Brăila se conturează a fi un proiect cu adevărat impunător. Două turnuri de aproape 200 de metri înălțime de care se vor prinde două cabluri de oțel care vor susține un tablier metalic de peste 20.800 de tone. Între cele două turnuri deschiderea podului va fi de aproape 1.120 de metri, puțin mai mică decât deschiderea celebrului pod Golden Gate din San Francisco. În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum expres.
Contractul pentru Podul de la Brăila a fost semnat în 2017 cu Asocierea Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure Systems (Japonia) pe circa 2 miliarde de lei. Construcția propriu-zisă a început în 2019 cu lucrul la cele două turnuri. În prezent lucrările la pod au ajuns la un stadiu de circa 25%.
În paralel, la șantierul naval Fincantieri din Brăila se lucrează la realizarea tablierului metalic al podului, folosindu-se tablă de la combinatul Liberty din Galați.
După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene), va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.
VIDEO – Cum va arăta Podul de la Brăila de peste Dunăre:
„Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, potrivit Companiei de Drumuri.
Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj.
Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone.
Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.
„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.
VIDEO – Construcția tablierului metalic pentru Podul de la Brăila:
Drumuri expres de legătură de 23 de kilometri
Dincolo de podul propriu-zis, proiectul prevede și realizarea a peste 23 de kilometri de drum expres pentru a conecta podul.
Lungimea totală a obiectivului este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi poziționat între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina).
Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.
Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi doua viaducte de acces în lungime de cate 110,00 metri fiecare.
Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan – Măcin (DN22).
Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.