Sari direct la conținut

​VIDEO Google creste gradul de personalizare al rezultatelor cautarii prin functia Search plus your World

HotNews.ro

​Google a anuntat lansarea Search, plus your World, o functie care va creste gradul de personalizare a rezultatelor afisate de motorul de cautare ce va imbina rezultatele universale cu rezultatele personale care vor diferi in functie de fiecare user. Functia va fi disponibila in cursul zilelor urmatoare persoanelor care sunt conectate la contul de Gmail si care vor face cautari in limba engleza pe pe google.com.

Practic in afara rezultatelor publice, fiecarui utilizator ii va fi afisata o caseta unde poate vedea rezultate personale care ii apar numai lui in functie de, spre exemplu, pozele postate pe Picasa sau de mesajele personale primite pe reteaua Google+.

Pentru a permite gasirea raspunsului care este cel mai relevant din punct de vedere personal, functia de cautare va cuprinde trei caracteristici noi:

1. Rezultate personale, care iti permit sa gasesti informatii proprii, cum ar fi fotografii de pe Google+ si postari – atat ale tale cat si cele partajate cu tine, pe care doar tu le vei putea vedea pe pagina de rezultate;

2. Profiluri in rezultatele de cautare, atat ca sugestii automate de cautare cat si in rezultate, care iti permit sa gasesti imediat oameni de care esti apropriat sau pe care ai putea fi interesat sa-i adaugi in cercurile tale de Google+;

3. Persoane si Pagini Google+, o caracteristica care te ajuta sa gasesti profilurile oamenilor si paginile Google+ referitoare la un anumit subiect sau domeniu de interes si iti permit sa le urmaresti, cu doar cateva click-uri.

Noua functie de cautare include si posibilitatea de comutare, care iti arata ce rezultate sunt vizibile doar tie si ce apare public.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro