Sari direct la conținut

VIDEO Hamburg devine în câteva zile primul oraș german care introduce interdicții pentru mașinile diesel. Sunt vizate mașinile cu norme inferioare celei Euro 6

HotNews.ro
Una dntre strazile din Hamburg unde diesel-urile vor fi interzise, Foto: Google Street View
Una dntre strazile din Hamburg unde diesel-urile vor fi interzise, Foto: Google Street View

Hamburg, al doilea oraș german ca mărime, introduce de la 31 mai restricții pentru mașinile diesel cu normă inferioară celei Euro 6, fiind instalate deja 100 de indicatoare care anunță măsura. Interdicția se aplică de la 31 mai pe numai două străzi, dar o decizie recentă a justiției germane deschide calea pentru restricții în multe orașe.

Una dintre restricții se va aplica pe 1,6 km pe Stresemannstrasse unde va fi interzisă circulația vehiculelor diesel de 3,5 tone și mai grele. în timp ce pe 580 metri de pe Max-Brauer-Allee interdicția include toate diesel-urile care nu sunt Euro 6. Ambele străzi sunt în cartierul Altona.

Au fost montate peste 100 de indicatoare în zonele vizate, iar orașele germane au dreptul de a aplica interdicții în zone restrânse și, cu timpul, aceste zone se vor extinde.

Hamburg este al doilea oraș german ca mărime, cu 1.8 milioane de locuitori. Interdicțiile au fost criticate pe motiv că îi vor face pe cei cu diesel-uri vechi să ocolească zonele și să polueze mai mult.

Cea mai înaltă instanță administrativă germană, în Leipzig, a decis în martie că marile orașe germane au dreptul de a interzice diesel-urile vechi, decizia putând să afecteze 12-15 milioane de mașini. Hotarârea deschide calea aplicării unor interdicții în mai multe orașe germane, iar măsurile împotriva diesel-urilor sunt foarte controversate.

De când s-a declanșat scandalul Volkswagen diesel-urile sunt în declin și în tot mai multe orașe autoritățile vor să interzică mașinile diesel mai vechi. Exemple celebre sunt metropole precum Paris, Madrid, Mexico City și Atena, dar un capitol important al controversei se petrece în Germania.

Un grup de protecția mediului a dat în judecată autoritățile din Stuttgart și Duesseldorf pentru nivelul foarte mare de particule poluante din aer, iar instanțe locale au solicitat ca mașinile diesel poluante să fie interzise în orașe cel putin in zilele în care nivelul de poluare este foarte ridicat.

Surse; Reuters, Autocar

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro