Sari direct la conținut

VIDEO Imaginea lui Obama, folosita intr-o reclama anti-avort

HotNews.ro

‘Viitorul acestui copil este o familie destramata: va fi parasit de tata si crescut de o mama singura. In ciuda tuturor greutatilor, acest copil va deveni primul presedinte afro-american’. Prin acest mesaj, organizatia CatholicVote.org incearca sa-l convinga pe Obama sa renunte la masurile pro-avort adoptate recent.

Mesajul apare in spotul publicitar „Viata. Imagineaza-ti potentialul” si, potrivit organizatiei, are rolul sa ii aminteasca presedintelui Barak Obama ca mama sa nu l-a avortat, in ciuda conditiilor dificile, devenind astfel primul lider afro-american al Statelor Unite.

In clipul de 40 de secunde se deruleaza imaginea ecografica a unui fetus in dezvoltare, insotita de o poveste de viata, „specifica” persoanelor de culoare din SUA: „Viitorul acestui copil este o familie destramata. El va fi parasit de tata si crescut de o mama singura. In ciuda tuturor greutatilor, acest copil va deveni primul presedinte afro-american”. Finalul il infatiseaza pe Obama adulat de multime, alaturi de sloganul „Viata. Imagineaza-ti potentialul”.

„Mesajul nostru e simplu: avortul este dusmanul sperantei. Scopul reclamei noastre este de a oferi speranta si increderea in potentialul fiecarei vieti omenesti, asa cum a fost si in cazul presedintelui Obama”, a declarat Brian Burch, director executiv la CatholicVote.org, o organizatie sustinuta de Biserica Catolica, precizand ca „actualul climat politic pune o piedica luptei pentru protejarea dreptului la viata”.

„Speram ca aceasta reclama sa poata depasi obstacolele politice si sa trezeasca in constiinta liderilor nostri si ai americanilor de rand dorinta de a proteja dreptul la viata”, a continuat Burch.

Reclama va fi difuzata si pe site-ul CatholicVote.org, lansat in septembrie 2008 cu scopul de a ‘educa si inspira’ catolicii cu drept de vot. Filmul electoral ‘Votul Catolicilor 2008’ a fost prezentat si in ziarul New York Times si a fost urmarit online de aproape 4 milioane de persoane, in doar opt saptamani. De altfel, a fost cea mai urmarita reclama din timpul campaniei electorale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro