VIDEO Imagini din dronă cu Autostrada A1 Lugoj – Deva, Lotul 4. Cum arată acum dealul Șoimuș prin care autostrada va trece la final
Pe cei peste 22 de km de pe Lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva lucrările realizate de firma românească UMB au intrat în multe locuri în linie dreaptă, în timp ce în alte locuri se muncește intens la terasamente, săpături, structuri, asfaltare și chiar ecologizare. Lotul ar putea fi gata la final de 2018 sau început de 2019, asta în ciuda faptului că o parte din lucrările de amploare ce au rămas de făcut vizează ca autostrada să taie parte dintr-un deal de lângă Șoimuș. Asociația Pro Infrastructura a realizat un clip cu imagini surprinse din dronă cu Lotul 4 și cu săpăturile și terasamentele de la vestitul „deal cu lilieci” de la Șoimuș.
Filmarea de mai jos începe din zona Șoimuș (viitorul nod rutier, unde momentan se oprește A1), iar dealul „cu lilieci” apare în filmare de la 1:35
„Constructorul (UMB) este bine mobilizat pe întregul tronson și execută toate tipurile de lucrări: terasamente, săpături, asfaltare, șanțuri, structuri și chiar ecologizare. Pe cea mai mare parte a acestui lot lucrările semnificative, majore, se vor încheia în următoarele săptămâni. Vor rămâne pentru sfârșitul acestui an și începutul lui 2019 zona nodului rutier de la Șoimuș, CIC-ul din cadrul acestui nod și vestitul deal de la Șoimuș, unde imaginile surprinse sunt spectaculoase”, scrie Asociația Pro Infrastructura (API) pe contul de facebook.
Potrivit ONG-ului, la dealul de la Șoimuș etapa săpăturilor se apropie de final, iar constructorul va începe să realizeze terasamente din pământ armat care vor ajunge până la 20 de metri deasupra nivelului actual al terenului.
„Deasupra autostrăzii, înspre versant, se vor executa mii de ancore în stâncă, pentru susținerea plaselor de protecție. În viziunea antreprenorului general aceste operațiuni vor fi gata în următoarele 5 luni. Nivelul de dificultate și volumul imens de muncă ne fac să fim (foarte) sceptici cu privire la acest termen, însă le urăm mult succes celor de la UMB pentru a se încadra în termenul asumat”, scrie API.
„Chiar dacă principalele lucrări pentru corpul autostrăzii se vor finaliza până la sfârșitul lui 2018, cel mai probabil vor rămâne mici retușuri în afara carosabilului pentru 2019, detalii inerente oricărui șantier de autostradă, dar care nu vor afecta circulația traficului în condiții de siguranță maximă”, scrie API.
Asociația atrage atenția ministrului Transporturilor, Lucian Șova, să se asigure din timp că autoritățile de la drumuri pot face recepția lotului, astfel încât să nu se mai repete situația de pe A10 Sebeș – Turda, unde două loturi finalziate nu pot fi recepționate, deși lucrările ce țin de drum au fost finalizate.
Lot 4 – km – 77+361 – km 99+500 / 22,14 Km – între Șoimuș și Ilia
Constructor: JV SPEDITION UMB SRL / TEHNOSTRADE SRL
Valoare contract: 419.4 milioane lei
Contract semnat: 1 august 2013
Termen de finalizare (inițial): mai 2016
Detalii despre acest proiect de autostradă măcinat de probleme: