Sari direct la conținut

VIDEO Imagini din dronă cu nodul rutier complex de la Sebeș, unde se întâlnesc două autostrăzi și un drum național / Termenul de finalizare este anul acesta

HotNews.ro
Nodul rutier de la Sebes - aprilie 2020, Foto: Captura YouTube
Nodul rutier de la Sebes - aprilie 2020, Foto: Captura YouTube

Cei 17 km de pe Lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda se numără printre secțiunile pe care autoritățile speră să le finalizeze și să le deschidă în 2020, însă șansele pentru o inaugurare sunt în realitate destul de mici. O filmare recentă din dronă arată totuși că șantierul e încă departe de a fi gata, iar la nodul rutier complex de la Sebeș, acolo unde se intersectează A10 cu A1 și DN1, încă mai e de lucrat.

Constructorul de pe acest lot, Impresa Pizarotti, anunța înainte de Paște că termenul de finalizare a lotului rămâne 30 noiembrie 2020. DRDP Cluj avertiza însă că, dacă firmele de construcție nu vor lucra în două schimburi, volumul lucrărilor rămase de executat va face imposibilă deschiderea în acest an.

Potrivit Asociației Pro Infrastructura, Lotul 1 A10 Sebeș – Turda ar putea fi inaugurat anul acesta, dar doar pe bretelele scurte de la nodul rutier Sebeș – adică vor mai rămâne lucrări de executat și nodul rutier de finalizat. „Este posibil, dar e tot cu semnul întrebării”, declara pentru HotNews.ro în urmă cu două săptămâni Ionuț Ciurea de la API.

Nodul rutier de la Sebeșeste cea mai complexă lucrare de pe acest lot – presupune multiple rampe și pasaje care să unească autostrada A10 cu autostrada A1, dar și cu drumul național DN1 în zona Lancrăm.

Nodul rutier presupune trei mari pasaje peste actuala autostradă, două pasaje peste calea ferată din zonă, precum și un pasaj peste râul Sebeș și DN1/E81 în zona Lancrăm.

Nodul rutier de la Sebeș este al doilea nod rutier de acest tip din țară, cu un astfel de grad de complexitate. Primul a fost cel din celălalt capăt al A10, din zona Turda, unde lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda s-a racordat la A3 Câmpia Turzii – Gilău și la drumul național DN1 din zonă.

Viitorul nod rutier A1-A10-DN1 – o captură din harta proiectelor realizată de către Aosciația Pro Infrastructura (poate fi accesată aici) cu traseul A10 și intersecția cu A1 și DN1 (click pentru mărire):

A10 Sebes – Turda – Lotul 1 – 17 km – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000)

Valoare: 541.739.137 lei

Constructor: Impresa Pizzarotti

Contract: Semnat pe 14 noiembrie 2014

Termen de finalizare (contractual): Octombrie 2016

Deschidere posibilă: Q1-Q2 2021

Stadiu fizic / stadiu financiar (aprilie 2020): 84,6% / 71,48%

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro