Sari direct la conținut

​​VIDEO Imagini din dronă: Cum arată acum nodul rutier complex de lângă Sebeș unde se va intersecta autostrada A10 cu autostrada A1 și DN1

HotNews.ro
Nodul rutier de la Sebes, in constructie, Foto: Captura YouTube
Nodul rutier de la Sebes, in constructie, Foto: Captura YouTube

Nodul rutier de la Sebeș, acolo unde autostrada A10 aflată acum în construcție se va conecta cu actuala autostradă A1 Sibiu – Deva și cu DN1, va fi una dintre cele mai complexe intersecții din țară odată ce va fi terminat. Nodul rutier face parte din Lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda, un tronson care ar putea fi gata abia în 2020, deși autoritățile încă susțin că ar fi gata chiar de anul acesta.

Lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda are circa 17 km și începe de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la nodul Alba Iulia Nord. Constructor este Impresa Pizzarotti, un contract semnat încă din 2014, pe circa 541 de milioane de lei. Stadiul fizic în luna martie a ajuns la 62,9%, conform raportărilor publicate de Compania de Drumuri.

Tronsonul în cauză este unul din cele pe care autoritățile de la drumuri spun că îl vor deschide în acest an, deși societatea civilă care monitorizează desfășurarea marilor proiecte din țară susține că în realitate acesta ar putea fi gata parțial abia anul viitor sau chiar din 2020.

Nodul Sebeș este cea mai complexă lucrare de pe acest lot – presupune multiple rampe și pasaje care să unească autostrada A10 cu autostrada A1, dar și cu drumul național DN1 în zona Lancrăm.

Nodul rutier de la Sebeș este al doilea nod rutier de acest tip din țară, cu un astfel de grad de complexitate. Primul a fost cel din celălalt capăt al A10, din zona Turda, unde lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda s-a racordat la A3 Câmpia Turzii – Gilău și la drumul național DN1 din zonă.

Deși contractul pentru Lotul 1 al A10 a fost semnat încă din 2014, autorizația de construire pentru nodul Sebeș a venit abia în februarie 2018 (!).

Ziarul Unirea a realizat un scurt video din dronă cu nodul rutier de la Sebeș care arată în ce stadiu sunt acum lucrările din zonă.

Mai jos, o captură din harta proiectelor realizată de către Aosciația Pro Infrastructura (poate fi accesată aici) cu traseul A10 și intersecția cu A1 și DN1.

Citește și:

​​VIDEO Imagini din aer cu cel mai complex nod rutier din România

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro