VIDEO Imagini din dronă: Giratoriile suspendate în construcție pe Centura de Sud a Capitalei – Stadiul proiectelor de la Domnești, Berceni și Oltenița
Lucrările la cele două sensuri giratorii suspendate de la intersecția Centurii București în zona de Sud cu Șoselele Berceni și Oltenița, precum și lucrările la dublarea centurii pe această zonă avansează într-un ritm rezonabil, transmite Asociația Pro Infrastructura care publică și imagini din dronă. Cu toate acestea, deși șantierele sunt în toi, există imobile ce încă nu au fost eliberate pentru continuarea lucrărilor. Mobilizare bună se constată și la pasajul de tip giratoriu-suspendat de la Domnești, un proiect măcinat de probleme în trecut, contractat încă din 2017.
„Italienii de la Itinera au ajuns la aproximativ 5% stadiu fizic, executând lucrări la coloanele forate pentru fundații, eliberarea și balastarea amplasamentului pentru lărgirea centurii sau la relocările de utilități. În continuare există numeroase imobile ce nu au fost eliberate pentru a se putea ataca lucrările în integralitate”, transmite API.
„La Berceni asocierea condusă de Trameco este semnificativ mai avansată (aproximativ 15%), deja primele elevații ale pilelor fiind în lucru. Și aici există probleme cu lipsa accesului pentru continuarea lucrărilor”, potrivit Asociației.
„Solicităm CNAIR și tuturor celorlalți actori instituționali relevanți să urgenteze eliberarea amplasamentului și a tuturor avizelor necesare pentru relocarea utilităților și continuarea lucrărilor în cel mai scurt timp”, subliniază Pro Infrastructura.
–
Giratoriu suspendat DNCB-Șos. Olteniței + lărgire la 4 benzi a centurii
Lungime: giratoriul + 3,7 km
Cost: 35,5 mil euro
Constructor: ITINERA SPA
Contract semnat: iulie 2019 (licitație începută în mai 2017)
Termen de finalizare: 6 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor
Lucrări începute în: august 2020
Finalizare posibilă (n.r.): Q3 2022
Stadiu la zi: 5%
Giratoriu suspendat DNCB-Șos. Berceni + lărgire la 4 benzi a centurii
Lungime: giratoriul + 2,5 km
Cost: 30,5 mil euro
Constructor: Asocierea Trameco SA (Selina) – Vahostav SK AS – Construcții Erbașu SA – Grafic Tends SRL
Contract semnat: martie 2019
Termen de finalizare: 30 luni (6 luni proiectare și 24 luni execuție)
Lucrări începute în: august 2020
Finalizare posibilă (n.r.): Q2 2022
Stadiu la zi: 15%
–
Pasajul de la Domnești
Pro Infrastructura a filmat din dronă și lucrările la pasajul tip giratoriu-suspendat de la Domnești, acolo unde mobilizarea constructorului s-a îmbunătățit considerabil.
„Se lucrează la coloanele forate, la radiere, elevații, sau la relocarea utilităților de pe traseu. În schimb, lucrările nu au avansat pe zona de deviere a traficului care să permită execuția fundațiilor giratoriului de pe actualul amplasament al centurii. Ne exprimăm speranța că Ministerul Transporturilor și CNAIR vor menține o presiune constantă pe constructor în paralel cu plăți rapide pentru lucrările efectuate, astfel încât ritmul de lucru să se îmbunătățească în continuare”, transmite API.
Pasajul Domnești – Giratoriu suspendat
Lungime: 536 m
Cost: 91,5 mil lei
Constructor: STRACO GRUP SRL – SC COMNORD SRL – SPECIALIST CONSULTING SRL
Contract semnat: 2017
Termen de finalizare: 24 de luni (proiectare și execuție)
Finalizare posibilă (n.r.): Q4 2021
Stadiu la zi: 16%
–
FOTO: Soluția giratoriilor suspendate (în imagine cel de la Ploiești) va fi aplicată pe Centura de sud a Capitalei la intersecția de la Domnești, intersecția cu Olteniței și intersecția cu Berceni.
–
Citește și: