VIDEO Incendiu in centrul Bucurestiului, o casa a luat foc pe strada Scoalei. Au fost evacuati elevii de la Scoala Tudor Arghezi
Un incendiu a izbucnit vineri la pranz in centrul Bucurestiului: o casa a luat foc pe strada Scoalei colt cu Tudor Arghezi, potrivit unui reporter HotNews.ro. La fata locului au sosit pompierii ca sa stinga focul. Potrivit vecinilor, casa era nelocuita.
Imagini de la fata locului:
Scoala Tudor Arghezi a fost evacuata
Foto: Hotnews
Ora 14:30 Purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile, a declarat, intr-o interventie telefonica la Digi 24, ca incendiul a izbucnit „cel mai probabil din mansarda” unei cladiri de locuit si era, in jurul orei 14:30, localizat.
Exista „posibilitati limitate ca incendiul sa se extinda”, in conditiile in care „nu se mai vad flacari nici la acoperis nici in interiorul mansardei”, a spus acesta, precizand ca nu exista nico persoana ranita.
Ca masura preventiva, au fost evacuati 200 de elevi ai scolii Tudor Arghezi, care se afla in apropierea zonei unde s-a declansat incendiul.
Ora 14.18: Elevii si profesorii de la Scoala Tudor Arghezi sunt evacuati, anunta pompierii, citati de Digi 24.
Video: Pompierii in actiune
Video: Flacarile se vad in toata zona