Sari direct la conținut

​VIDEO INTERVIU  Cum alegem și cât ar trebui să coste un vin bun / Somelierul Mihai Vasile: Romania este in top 5 ca producție în Europa, dar exportă puțin. Producătorii români nu sunt pe piețele externe fiindcă vor un preț mare și nu sunt competitivi

HotNews.ro
Somelierul Mihai Vasile, Foto: Hotnews
Somelierul Mihai Vasile, Foto: Hotnews

Un vin bun nu ar trebui să coste mai mult de 30 de euro – spune somelierul Mihai Vasile. ”Tot ce depășește acest prag, este snobism. Să-i spunem un snobism în sens pozitiv. Calitatea vinului nu se reflectă întotdeauna în prețul acestuia”, consideră Mihai Vasile. El a explicat câ în România există vinuri bune, care se vând foarte scump pe plan local, dar nu ar face față concurenței pe plan internațional.​​”Daca v-ați invitat prietenii la meci, n-are sens sa cheltuiți sume importante pe vinuri elevate. In situatii in care nu este elementul principal al serii, vinul excelent poate trece usor neobservat”. Somelierul a prezentat câteva ponturi pentru o alegere bună a vinului, cum ar trebui păstrată o sticlă de vin desfăcută, care sunt preferințele femeilor în materie de vinuri. Mihai Vasile a demontat și câteva mituri: durerea de cap nu este dată de sulfiți iar vinul natural, de țară nu este neapărat mai bun.

Cum ne dam seama dacă un vin este bun? La ce anume trebuie sa fim atenti?

Cum ne dam seama ca un pantof este bun? Sau un televizor? Informandu-ne, pe canalele importante, credibile, dar mai ales încercand sa descoperim in timp fiecare latura incantatoare a sa. In activitatea mea de la inceputuri, de blogger, cumparam un vin despre care critici internationali recunoscuti spuseserea lucruri pozitive si incercam sa le descopar in vin. Unii au calitati native olfactive si gustative (va urasc, guys!), altii si le dezvolta/intretin prin training permanent.

Tehnic, exista zeci de capitole in care putem diseca vinul, de la corpolenta si aciditate pana la post-gust si evolutie gustativa. De la incidenta alcoolului si intensitatea aromatica pana la amplitudine si echilibru intre componente. Oficial, fiecare dintre acestea are o anumita pondere ce duce, insumandu-le, la un punctaj final. Subiectiv, desigur. Vrei sa bei un vin mai bun? In nicun caz aplicatiile in care isi dau exprima parerea oameni ca tine nu sunt solutia. Invata de la profesionisti, descopera-i pe cei care apreciaza stilul tau.

Cum trebuie băut un vin bun? Cat de important este paharul din care se bea vinul?

As pleca de la proverbul cu orzul pe gaste. Daca ti-ai invitat prietenii la meci si mancati nachos picante n-are sens sa cheltuiti sume importante pe vinuri elevate. In situatii in care el nu este elementul principal al serii, vinul excelent poate trece usor neobservat, fiind doar un companion retras, care nu poseda unghiuri ascutite care sa-ti atraga atentia. Paharul este primul element important atunci cand vinul necesita atentie. Trebuie sa aiba buza taiata cu laser, picior lung, elegant, bol potrivit pentru fiecare soi, modul in care a fost tinut si curatat e important… Pe langa asta as mai adauga temperatura de servire: 6-8 grade pentru spumante, 8-12 pentru albe si rose-uri si de la 14 (vinuri tinere, soiuri de corpolenta redusa) pana la 22 de grade cele bogate, cu buchet de innobilare la sticla – arome tertiare. Mediul e si el un factor determinant: nu trebuie sa avem in jur mirosuri de mancare, sau de alta natura, lumina trebuie a fie suficienta pentru a admira stralucirea vinului, etc.

Cum trebuie sa se culeaga strugurii pentru un vin de calitate?

Un vin de calitate este rezultatul unor zeci sau chiar sute de detalii care, luate fiecare in parte, niciunul nu pare extrem de important. Iar culesul este unul dintre ele. Oenologul decide perioada culesului, consultandu-se cu inginerul agronom, iar momentul este unul extrem de ingust, toamna acumularile de zahar in strugure fiind accelerate. Se stabileste ziua culesului – daca mai ai si cu cine. Sunt mai multe tipuri de maturitate a strugurelui, iar in anii buni ele se intalnesc in acelasi moment. Ideal ar fi sa culegi dimineata devreme, manual, in ladite mici, astfel incat strugurii sa nu se taseze, sa nu inceapa un proces de oxidare de la soare. Ca la orice produs, si la vin eticheta ofera multe informatii despre produs. La ce detalii trebuie sa ne uitam atunci cand vrem sa cumparam o sticla de vin bun? M-as uita in primul rand la anii de recolta, iar in cazul achizitiei din retail, unde nici temperatura nici lumina nu-s chiar potrivite pentru expunerea indelungata a vinului, as alege, in cazul albelor si rose-ului, strict ultimul “vintage”. Suntem in 2018 – cumpar alb sau rose doar din 2017. In mod normal as spune ca ar trebui sa fim atenti la criterii de calitate, date de DOC, IG, etc, insa la modul cum am auzit ca se fac aceste filtrari si la ce vinuri slabe ajung pe piata purtand totusi Denumirea de Origine Controlata pe eticheta, nu as lua in conderare acest aspect, deocamdata.

Chiar exista producatori mari care n-au ales niciodata in istoria lor sa plateasca (e o taxa, mai mare, daca ia DOC, fata de IG), sesizand lipsa de elasticitate a cererii fata de acest aspect. In tarile cele mai mari producatoare de vin, aceste criterii sunt sfinte, nu merge “hai sa treaca toata lumea clasa”, dimpotriva, sunt controale la sange, nu risca nimeni sa distruga procente importante din PIB din cauza unuia poate mai putin serios. Calitatea vinului se reflecta intotdeauna in pretul acestuia? Nu. Si cu atat mai mult in Romania, unde piata nu este la maturitate in multe domenii si mai ales in vin. Pretul vinului este in primul rand intersectia intre cerere si oferta, ca la orice produs. Interfera totusi mixul de marketing: aspect, mod de promovare, eticheta, canale de distributie, etc., plus notorietatea producatorului. Deocamdata o buna parte a consumatorilor agreeaza asocierea cu anumite branduri din cauza nevoii de confirmare a statutului social, fara sa inteleaga mare lucru din continutul sticlei.

Pot intari cele spuse cu un exemplu funny: un om de afaceri foarte prezent la un moemnt dat la televizor, care detinea o buna parte dintr-o cunoscute echipa de fotbal auzise ca vinul X e un vin de top la noi. La pranz servea o friptura si cerea un pahar din acel vin. Dupa ce pleca, cei din jur, tineri in general, comandau fiecare cate o sticla din acel vin. Snobismul a fost un driver incredibil de puternic pentru consumul de vin bun. O parte din acei tineri au regasit calitatea, laturile foarte bune ale acelui vin si l-au consumat si cu alta ocazie. Cati bani ar trebui sa dam pe un vin? Uzual, fara sa ne gandim la licitatii in care se vand sticle cu sute de mii de dolari, vinul disponibil pe piata incepe de la aproximativ 1 EURO – echivalent la noi – pana spre 1000. Probabil ca 95% din vinuri sunt sub 30-40 EUR. Extrapolând, as zice ca plaja de consum uzuala (ma refer la pret magazin vin online – cel mai jos posibil) ar fi de la 5 la 30EUR, in functie de bugetul alocat, motivul, ocazia de consum: dorinta de cunoastere, cadou, hedonism, etc. E clar ca alocand un buget superior sansele sa dam de un vin mai bun sunt mai mari. Doar ca, la fel ca in alte domenii, trebuie sa fi trecut atent prin pasii anteriori, pentru a aprecia cu adevarat calitatea. Din postura de comerciant de vin, de patru ani, va pot spune ca o anumita bariera care in trecut se simtea la 35 de lei a urcat, poate odata cu cresterea galopanta a pretului vinului romanesc, la 40, apoi la 50-60 de lei. Si din ce in ce mai multi pasionati sparg frevent aceasta bariera, in cautarea de experiente noi, incantatoare.

Daca ne imaginam acum ca suntem in fata unui raft plin de vinuri, dupa ce trebuie sa ne ghidam in alegerea unui vin?

Mai toata lumea folosete telefonul mobil. Exista aplicatii, pareri ale consumatorului normal puse in forme din ce in ce mai “friendly”, inserate insa cu din ce in ce mai multe mesaje subliminale sau reclame. Personal as alege parerea unui expert in alegerea unei masini de spalat, n-as intreba gospodinele de pe scara blocului. Din pacate aici, in zona bloggingului, s-a stins un grup care la un moment dat avea un potential exceptional, oameni culti, de o moralitate exceptionala, pasionati de vin pana-n maduva oaselor, pe care insa industria i-a tratat superficial, n-a vazut in ei potentialul urias. Iar acum, acesti oameni au parasit incet-incet scena, unii ducandu-se spre comercializarea de vin, insa multi s-au retras. Problema e ca din urma n-a venit NIMENI. Care ar fi cele mai simple reguli de a asorta vinul cu mancarea? Una singura: nu exista reguli. Asta daca o repectam pe a doua: gusturile se educa. Din pacate peronalul CALIFICAT din industria ospitalitatii de la noi spune ca peste 90% din clienti stiu ei foarte bine ce vin sa aleaga si cu ce mancare. Suntem intr-un cerc vicios: clientul nu solicita aceste servicii, care in occident sunt foarte apreciate si remunerate considerabil.

Se apropie sezonul rece si una dintre traditii spune ca iarna vinul se fierbe. E bine ? Ce tip de vin se poate fierbe ? Cu ce il putem asorta ?

Omul a cautat intodeauna subterfugii, sa ascunda bautura preferata sub diferite pretexte, in preparate culinare sau combinata cu alte bauturi. Vinul fiert ramane in zona de rustic, traditionala, fara a putea avea niciodata conotatii calitative comparative cuvinul consumat in conditii normale. E o chestiune care tine de fiecare grup in parte, n-am regasit niciodata un rezultat incantator in acest model. Mai exista genul de vinuri la moda ? Ce se cauta acum ? Cu siguranta. E imbucurator ca in sfarsit in Romania se simt vibratiile unor medalii valoroase obtinute de vinuri romanesti si in vanzari. Ne desprindem greu de trecut, inca preferam inclusiv rosiile cu ceva rest de zaharuri, unii judeca vinul in functie de gradul alcoolic, e usor de prins ideea: rosu super-heavy, nu foarte sec. La albe sa se simta acolo un pic de aroma, ca n-o fi foc  In lumea mare a vinurilor aceste preferinte nu exista si imi pare rau sa le regasesc inclusiv printre colegi de comisii in concursurile de vin. Vinul rosu e sec, iar aromatele au segmentul lor, nu merg laolalata cu un Chardonnay sau un Malbec bun. Tot referitor la mode, daca vreti concret, in Romania se bea Feteasca neagra la rosii si Sauvignon Blanc la albe. E mai important pentru consumator sa scrie Feteasca neagra pe sticla decat sa fie un vin bun. Din punctual de vedere al producatorului care identifica o anumita ‘moda’, trebuie sa se apuce de plantat acel soi, sa faca acel tip de vin. Doar ca-I va lua ani buni pana sa scoata pe piata vinul candva la moda, iar intre timp moda se poate sa se fi schimbat.

Ce sanse are vinul romanesc pe piata internationala, a marilor marci?

Exista si in Romania cateva vinuri foarte bune, care deocamdata se vand insa foarte scump pe plan local, n-ar face fata concurentei in piata internationala. Suntem pe locul 5 in Europa ca producatori de vin, insa nu exportam mai nimic. Vecinii nostri, si ei producatori importanti – Ungaria si Bulgaria – exporta cel putin jumatate din cat produc. In linii mari, noi bem tot ce producem si mai aducem si de afara. Dar sa privim jumatatea plina a paharului. Poate fi un milimetru din acel brand de tara mult-dezbatut: vinul romanesc e deosebit, se vinde doar aici si costa mult, domnule turist strain. Vinul rosu are numeroase proprietati terapeutice.

Se zice ca un pahar de vin pe zi ne ajuta sa traim mai mult, sa fim mai fericiti, sa ne pastram tineri.

Sunt din ce in ce mai multe studii care incrimineaza consumul de alcool, insa de la bun inceput trebuie sa privim vinul dintr-o perspectiva aparte. Mari doctori romani, specialisti in alcoolism, spun: nu cautati alcoolicul in randul consumatorului de vin. Aceasta licoare da o anumita satietate, in cele mai multe cazuri nu duce la betii nici frecvente nici crancene. Trebuie doar sa respectam aceleasi reguli cu tot ce consumam: fara abuzuri, sa fim echilibrati. Proprietatile terapeutice se refera la resveratrol, un anti-oxidant cunoscut, eficient, care contribuie intarzierea imbatranirii, insa cantitatea continuta de vin e inca dezbatuta de specialisti, unii spunand ca pana la 2-3 pahare pe zi pot fi benefice pentru organism, altii sustinand ca ar fi nevoie de o cantitate mult prea mare de vin consumat pentru ca resveratrolul sa fie eficient. Fuziunea preparat culinar – vin poate fi in asociere sau in contrast. Trebuie sa hotaram daca e mai importanata mancarea sau vinul la momentul respectiv.

Subiectivismul evaluarii unui vin tine in primul rand de componenta emotionala, dar si de chimia de moment a organismului. In functie de ce, cat si de cata vreme am mancat, cat am dormit, cand degustam, ce asociem, unde se desfasoara aceasta “evaluare” – toate sunt elemente cu o pondere grea si mai ales diferita de la caz la caz. Sunt vinuri care azi ni se par dumnezeiesti, iar peste o saptamana obisnuite. De aceea este de preferat sa citim cat mai mult, sa facem o scoala de amatori de vin, pentru a identifica acele parti ale vinului care ne incanta. Suntem pana la urma diferiti, simtim altfel, deciziile noastre, constiente sau nu, se iau pe baza experientelor anterioare, avem mini-sertare in creier, ca pastreaza mirosuri asociate cu situatii placute din copilarie – de aceea unora le place menta, altora nu, samd.

Muzica si vinul – au o stransa legatura. Cum de se imbie atat de placut ?

Să vă dau un exemplu personal. Avand in vedere ca tin un blog, un magazin online cu pagina aferenta pe principala retea de socializare de la noi, inca 2-3 grupuri acolo cu tema vin, activitatea mea se intinde frecvent pana tarziu in noapte, de cele mai multe ori in compania unui pahar sau mai multe de vin bun. Seara/noaptea, cand acesta e ultimul act al zilei – nu sunt de acord cu incurajarea consumului de alcool de dimineata, nici in weekend (!), iar luand in calcul legislatia din Romania referitoare la condusul autovehiculelor, nici la pranz. Fac un review al unui vin, scriu un articol despre piata, despre cum a fost anul s.a.m.d – am observat ca exista un moment in care vinul plus un acord muzical de calitate stimuleaza creativitatea la parametri la care ai ajunge mai rar fara ele. Cunoscandu-te experimental din ce in ce mai bine, reusesti sa mentii performanta un timp indelungat, echilibrand din vin (si apa!) plus piese inspirationale nivelul. Spre sfarsitul programului, tarziu in noapte, nu-i un pacat sa te lasi prada acelui ultim pahar cu lumina stinsa…

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro