VIDEO Intre Dubai si Abu Dhabi s-ar putea construi un sistem ultra-rapid de transport Hyperloop, cu viteze maxime de peste 1.000 km/h
Hyperloop One, una dintre cele doua companii care vor sa construiasca un sistem de transport prin tuburi speciale ce ar permite viteze de 1.000 km/h, a semnat o intelegere si va face un studiu de fezabilitate in Emiratele Arabe. Studiul de fezabilitate va fi gata in 2017 si, daca rezultatul va fi pozitiv, calatoria de aproape 150 km dintre Dubai si Abu Dhabi ar putea dura 12 minute. Planurile cele mai optimiste implica si prelungirea liniei pana in Riad, dupa 2030. Ideea Hyperloop a fost prezentata in 2013 de Elon Musk, dar inca nu exista in lume niciun sistem functional.
Ideea prevede ca pasagerii se pot deplasa in capsule metalice care circula cu viteze foarte mari prin tuburi din otel in care presiunea este redusa.
Doua companii vor sa construiasca sisteme de transport ultra-rapid: Hyperloop Transportation Technologies (HTT) si Hyperloop One.
Rob Lloyd, seful Hyperloop One, a prezentat intr-o conferinta tinuta in cea mai inalta cladire din lume, Burj Khalifa din Dubai, planurile privind constructia unui traseu intre Abu Dhabi si Dubai. Distanta ar fi de 124 km si capsulele metalice speciale ar urma sa o parcurga in 12 minute. Cu masina distanta este de 150 km si poate fi parcursa in cel mai bun caz inr-o ora si 20 de minute,
La anul va fi gata studiul de fezabilitate care va spune daca proiectul este viabil tehnologic si mai ales daca merita investit in el.
Cea mai optimista prognoza, reiterata la semnarea intelegerii cu Roads and Transport Authority din Dubai este ca in 2020 sa fie operationala linia intre Abu Dhabi si Dubai. Planurile sunt si mai indraznete: sa fi extinsa linia, astfel incat sa lege Dubai de Doha si de Riad, daca autoritatile din Qatar si Arabia Saudita vor fi de acord.
Calatoria ar dura 23 de minute intre Dubai si Doha si 48 de minute intre Dubai si Riad. Cu masina distanta Dubai-Doha este de 700 km si intre Riad si Dubai sunt 1.000 km.
Proiectul pare a avea mai mari sanse de a fi construit in desert unde poate fi ales drumul drept, cel mai scurt, si unde statele au puterea financiara de a duce la capat proiecte nebunesti
Marile probleme tin de costurile de constructie si de capacitatea companiilor de a convinge publicul ca este sigur sa calatoresti cu multe sute de km/ora prin niste tuburi.
Cei de la Hyperloop One au o viziune aproape SF pe termen lung: sa construiasca un nou Drum al Matasii prin care marfurile sa fie trimise din China in Europa intr-o singura zi.
Totul a inceput in vara lui 2013 cand antreprenorul american Elon Musk, cel care a fondat producatorul de masini electrice Tesla Motors, a prezentat proiectul unui nou sistem de transport in comun, denumit Hyperloop, prin care pasagerii se pot deplasa in capsule metalice care circula cu viteze foarte mari prin niste tuburi din otel in care presiunea este redusa.
Musk spunea ca prin acest sistem ar putea fi transportati anual 7,4 milioane de persoane intre San Francisco si Los Angeles, iar cei 600 km ar putea fi parcursi in mai putin de o ora. Investitiile necesare ar fi de 6 miliarde dolari, iar ducerea la bun sfarsit a proiectului ar necesita 7-10 ani. Capsulele metalice vor putea transporta pana la 28 de pasageri odata, cu viteze de pana la 1.300 km/h.
Surse: Financial Times, BBC